fbpx
1.6 C
Бэлць
vineri, decembrie 6, 2024

Legea sinuciderii asistate a intrat în vigoare în Austria

Citește și:

Din 1 ianuarie 2022, în Austria a intrat în vigoare legea sinuciderii asistate, care permite adulţilor bolnavi în faza terminală sau care suferă de o boală permanentă să beneficieze de asistenţă pentru a-şi pune capăt vieţii. Potrivit noii reglementări, medicamentele letale vor putea fi obținute doar după ce pacientul își redactează testamentul în fața unui avocat sau notar, potrivit bihorjust.ro. În plus, aceștia din urmă sunt singurii, în afara bolnavilor, care vor ști numele farmaciilor din care pot fi achiziționate medicamentele respective.

Potrivit legii adoptate în luna decembrie 2021 și intrată în vigoare în prima zi a noului an, pacienții cu vârsta de peste 18 ani, care sunt bolnavi în fază terminală sau care suferă de o boală permanentă pot opta pentru sinucidere asistată. Pentru aceasta trebuie parcurse mai multe etape.

În primul rând, doi medici, dintre care unul specialist în medicină paliativă, trebuie să evalueze fiecare caz pentru a stabili dacă bolnavul este capabil să ia decizia în mod independent. De asemenea, trebuie să treacă o perioadă de cel puţin 12 săptămâni pentru ca pacientul să analizeze decizia și să se stabilească faptul că aceasta nu este cauzată de o criză temporară. În cazul bolnavilor în stadiul terminal, perioada respectivă poate fi redusă la două săptămâni.

Pentru a obține medicamentul letal din farmacie, pacientul trebuie să își redacteze testamentul în fața unui notar public sau avocat. Numele acestor farmacii nu va fi făcut public și va fi cunoscut, pe lângă bolnav, doar de notarii și avocații în fața cărora pacientul și-a exprimat ultimele dorințe.

Legea privind sinuciderea asistată a fost adoptată de Parlamentul Austriei după ce o instanță federală a stabilit că interdicţia privind moartea asistată încalcă drepturile fundamentale.

În prezent, pe lângă Austria, această modalitate de a-și lua viața este legalizată în Belgia, Luxemburg, Olanda și Spania.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

La Bălți a fost aprobat Regulamentul privind animalele de companie cu şi fără stăpâni

Consilierii municipali din Bălți, au aprobat în ședința de astăzi 6 decembrie, regulamentul privind animalele de companie cu şi...

/ULTIMA ORĂ/ Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din România

Curtea Constituțională a decis, vineri, anularea primului tur  al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale, potrivit Digi24. Asta înseamnă...
  sursa: cursbnm.md