10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Lista medicamentelor compensate a fost completată

Femeile diagnosticate cu cancer mamar beneficiază în premieră de medicamente compensate din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Începând cu 1 ianuarie 2024, acestea pot ridica două preparate oncologice compensate la cea mai apropiată farmacie. Lista medicamentelor compensate a fost completată cu preparatele anastrozolum și tamoxifenum, care sunt indicate pentru tratamentul neoplasmului mamar, comunică MOLDPRES.

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), preparatele sunt prescrise de medicul oncolog sau de medicul de familie, în baza indicației specialistului în oncologie. Pacientele care au nevoie de aceste medicamente nu vor mai trebui să se deplaseze la Institutul Oncologic pentru a le obține. Preparatele pot fi ridicate gratuit din orice farmacie contractată de CNAM.

Conform datelor Institutului Oncologic, de aceste preparate urmează să beneficieze circa 2.500 de persoane.

La fel, din 1 ianuarie, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu un alt preparat – ticagrelorum, indicat în asociere cu acidul acetilsalicilic pentru pacienții cu sindrom coronarian acut sau infarct miocardic acut, după implantarea protezei endovasculare. Medicamentul este parțial compensat.

Pentru compensarea celor trei medicamente în anul 2024, în fondurile de asigurare medicală obligatorie au fost planificate peste cinci milioane de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 83%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
16°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%