Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova continuă să monitorizeze evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu, prin intermediul misiunilor diplomatice ale țării din regiune.
Potrivit informațiilor disponibile la 12 martie 2026, nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova aflați în statele din regiune.
Ambasadele Republicii Moldova mențin contact direct cu cetățenii moldoveni și oferă sprijin consular în funcție de solicitările primite. Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să urmărească paginile oficiale ale ambasadelor, unde sunt publicate constant actualizări privind situația de securitate și opțiunile de deplasare.
Situația în Israel
În Statul Israel, situația de securitate rămâne în mare parte neschimbată. Starea de urgență este prelungită până la 23 martie 2026, iar restricțiile aflate în vigoare rămân aplicabile până la 14 martie 2026.
Ambasada Republicii Moldova în Israel continuă să monitorizeze evoluțiile și să ofere sprijin consular cetățenilor moldoveni aflați în această țară.
Situația în Emiratele Arabe Unite
În Emiratele Arabe Unite, situația de securitate rămâne sub controlul autorităților, iar serviciile publice și infrastructura funcționează în regim normal.
Zborurile comerciale continuă să fie operate din Dubai, Abu Dhabi și Sharjah, însă în regim limitat, în funcție de deciziile autorităților și ale companiilor aeriene.
Totodată, Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi asistă cetățenii moldoveni în cadrul unei noi rute de evacuare organizate de autoritățile române, pe traseul Muscat (Oman) – București, prin mecanismul rescEU, parte a Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Ruta a plecat din Dubai în prezența ambasadorului Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, Anatol Vangheli, iar sosirea la București este estimată pentru 13 martie.
Situația în Qatar
În Statul Qatar, situația rămâne în mare parte neschimbată, iar spațiul aerian este parțial redeschis pentru curse limitate.
Ambasada Republicii Moldova la Doha gestionează solicitările de sprijin consular și identifică opțiuni de tranzit sau plecare din regiune pentru cetățenii moldoveni.
Potrivit datelor actualizate:
- 10 solicitări active de evacuare sunt înregistrate,
- 16 cazuri au fost deja soluționate,
- 3 cazuri se află în proces de examinare.
De asemenea, aproximativ 60 de cetățeni moldoveni au solicitat informații despre situația actuală și opțiunile de părăsire a țării.
Majoritatea celor care au părăsit Qatarul au utilizat rute terestre către Arabia Saudită, în special spre Riad, iar în unele cazuri către Dubai, de unde au continuat călătoria spre destinații europene sau Istanbul.
Turcia și Azerbaidjan – puncte de tranzit
Republica Turcia continuă să reprezinte un important punct de tranzit pentru cetățenii care părăsesc regiunea, iar Ambasada Republicii Moldova la Ankara monitorizează evoluțiile și menține legătura cu cetățenii moldoveni.
De asemenea, Ambasada Republicii Moldova la Baku, în Republica Azerbaidjan, urmărește evoluțiile de securitate și menține contactul cu autoritățile și partenerii diplomatici.
Recomandările autorităților
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune:
- să respecte instrucțiunile autorităților locale,
- să verifice statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni,
- să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.
Lista misiunilor diplomatice și datele de contact pot fi consultate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

