fbpx
7.2 C
Бэлць
joi, mai 16, 2024

Maia Sandu despre eurointegrare: Nu ne dorim să trecem peste etape. Ne asumăm tot procesul

Citește și:

Guvernul ar putea transmite în această săptămână răspunsurile la cel de-al doilea chestionar, în baza căruia Comisia Europeană va evalua situația din Republica Moldova. O spune președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit căreia Chișinăul nu se așteaptă că va fi menajat în procesul de eurointegrare, ci este gata să-și asume toată responsabilitatea acestui parcurs. Șeful statului spune că între Republica Moldova și Ucraina nu există o competiție în procesul de obținere a statutului de candidat la aderare, iar Kievul merită că fie privilegiat în acest sens, notează IPN.

Președintele Maia Sandu spune că mai puțin contează dacă Republica Moldova va obține statut de țară candidat la aderare în timpul summit-ului european din iunie, important este că procesul eurointegrării a început și el devine ireversibil. Potrivit șefului statului, Ucraina merită să fie favorita Uniunii Europene în acest proces, pentru lupta pe care o duce pentru libertatea întregii Europe.

„Ucraina astăzi luptă nu doar pentru libertatea sa, dar pentru libertatea lumii libere și merită să aibă puncte în plus pentru sacrificiul pe care îl face. Republica Moldova trebuie să fie parte a familiei europene, noi nu spunem că trebuie să trecem peste anumite etape, noi ne asumăm procesul așa cum este. Noi credem în meritocrație și fiecare țară să fie evaluată după merite. Și pentru Ucraina este mai bine dacă Republica Moldova este parte a UE și pentru noi este mai bine dacă Ucraina aderă. Eu nu văd aici o competiție. Dar, da, cred că Ucraina trebuie să primească puncte în plus pentru ceea ce face”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Președintele Maia Sandu spune că la completarea celor două chestionare recepționate din partea Uniunii Europene a contribuit o echipă vastă de funcționari și experți ai societății civile. De asemenea, România a fost cea care a oferit Republicii Moldova expertiză în completarea dosarului.

„Săptămâna aceasta, cel mai probabil, Guvernul va transmite răspunsurile la al doilea chestionar. Aceste chestionare vor reprezenta o radiografie a situației din Republica Moldova. Comisia Europeană va evalua lucrurile și va face o recomandare. Ne-am bucurat când am văzut votul din Parlamentul European care ne susține. Dar Parlamentul European nu este singurul. Sunt mai mult instituții, Comisia Europeană, Consiliul European unde se ia decizia. Nu va fi atât de simplu. Pentru al doilea chestionar a fost invitată o echipă din România. România este o țară care are toată experiența, a trecut prin aceste procese și le suntem recunoscători că ne-au dat o mână de ajutor”, a spus președintele Republicii Moldova.

Parlamentul European a adoptat în 5 mai o rezoluție prin care cere statelor membre să ofere Republicii Moldova statutul de țară candidat la aderare. Prin textul rezoluției, Parlamentul European cere instituțiilor europene și sprijin financiar pentru Republica Moldova sub forma unei noi asistențe macrofinanciare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă...

/VIDEO/ Zece instituții de învățământ din raionul Edineț au participat la o competiție militară

La Școala Profesională din Cupcini, Edineț a fost organizată competiția militară „Pe Meleagurile Natale”, etapa națională. https://youtu.be/hwT6w_pQN24 Elevii din zece...
  sursa: cursbnm.md