În marja celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu omologul său american, Joe Biden, și soția acestuia, Jill Biden, transmite tvrmoldova.md.
„A fost o onoare să mă întâlnesc cu Președintele Joe Biden și Prima Doamnă Jill Biden, în marja celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Pe măsură ce Moldova își consolidează democrația, apreciem parteneriatul strategic de durată și relațiile strânse cu Statele Unite ale Americii”, subliniază Maia Sandu.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, însoțită de Viceprim-ministrul Nicu Popescu și Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a participat la cea de-a 78-a Adunări Generale a ONU desfășurată la New York.
În marja evenimentului, Președintele a avut discuții bilaterale cu omologii din Letonia, Cipru, Estonia și Bulgaria și Prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar. Întrevederile s-au axat pe întărirea cooperării bilaterale, sprijinul țărilor europene pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană și cooperarea în domenii precum energia, transportul, educația și lupta împotriva dezinformării.
Participarea Republicii Moldova pe scena internațională subliniază angajamentul R. Moldova ferm de a întări legăturile cu partenerii europeni și de a promova valorile lumii libere și democratice.
Luni, Centrul European de Analize Politice de la Washington i-a oferit Maiei Sandu distincția Freedom Fighter Award recunoscând în acest fel angajamentul cetățenilor Republicii Moldova pentru democrație și valorile lumii libere.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.