20°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Marș pe timp de pandemie cu peste zece mii de persoane organizat de Ziua Victoriei la Chișinău

Marș pe timp de pandemie cu peste zece mii de persoane organizat de Ziua Victoriei la Chișinău

Peste zece mii de persoane au marcat duminică, la Chișinău, printr-un marș al memoriei, Ziua Victoriei asupra forțelor naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Chiar dacă foarte multe localități din Republica Moldova, inclusiv Chișinăul, se află sub Cod Roșu de COVID-19, acest lucru nu a împiedicat unele partide politice să organizeze astfel de evenimente prin țară.

La evenimentul din Chișinău majoritatea participanților au fost simpatizanți, membri, dar și fruntași ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Foarte mulți dintre ei nu aveau măști de protecție, iar distanța fizică nu a fost respectată practic deloc.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a fost întrebat de jurnaliști dacă este normal ca acest lucru să se întâmple pe timp de pandemie, acesta a răspuns că: „Fiecare om decide ce face”.

Potrivit oamenilor legii, la evenimentul organizat de PSRM cu ocazia Zilei Victoriei au participat în jur de 15 mii de oameni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Foto: Jurnal.md

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 20°C
Umiditate 70%
Vânt 15 km/h SE
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
21°C
78%
Dum
18°C
0%
Lun
18°C
0%
Mar
15°C
0%
Mie
21°C
0%