Miercurea Mare – ziua în care Iisus Hristos a fost vândut de către Iuda

Citește și:

Zi importantă pentru creştinii ortodocşi. În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos de către Iuda, pentru 30 de arginţi. Care sunt obiceiurile şi ce trebuie să facă astăzi un bun creştin, aflaţi în materialul următor, transmite TVRMOLDOVA. 

În această zi se oficiază slujba de Sfântul Maslu. În rugăciunile rostite acum se invocă ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, al Sfintei Cruci, al Sfinţilor şi îngerilor pentru însănătoşirea celor bolnavi.

În Evanghelii, Dumnezeu este numit doctor al sufletelor şi trupurilor noastre şi se invocă ajutorul Lui ori de câte ori este nevoie.

- Advertisement -

Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care ţin post negru în Miercurea Mare vor fi protejaţi de boli pe parcursul anului.

În această zi, în mediul rural se păstrează interdicţia ca femeile să mai toarcă. Din vremuri îndepărtate, se crede că torsul în Sfânta zi de Miercurea Mare poate să „întoarcă” minţile celor care practică această îndeletnicire.

În unele zone ale ţării, copiii merg cu colindul prin sat şi le urează gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Colindătorii primesc în dar ouă, care vor fi înroşite de Paşte.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ne așteaptă temperaturi de până la +41°C. Cum supraviețuiesc oamenii celui mai puternic val de căldură din acest an

🌡️ Republica Moldova se confruntă cu un nou val de caniculă, iar temperaturile vor urca până la +41°C. Oamenii spun că își desfășoară activitățile doar dimineața și seara, evitând orele cu temperaturi extreme. Meteorologii au emis avertizări de Cod galben, portocaliu și roșu pentru mai multe regiuni ale țării. #Caniculă #Meteo #RepublicaMoldova

Doi cetățeni ai Indiei, îndepărtați din Republica Moldova pentru ședere ilegală

🌍 Doi cetățeni ai Indiei au fost îndepărtați din Republica Moldova după ce au rămas în țară peste termenul legal de ședere. Aceștia au fost anterior plasați în custodie publică, iar măsura a fost aplicată de Inspectoratul General pentru Migrație. Autoritățile continuă monitorizarea respectării regimului de ședere al străinilor. #Migrație #RepublicaMoldova #IGM
  sursa: cursbnm.md