fbpx
10.8 C
Бэлць
luni, mai 13, 2024

Mihai Popșoi: „Ne dorim ca negocierile de aderare la Uniunea Europeană să înceapă în acest an”

Citește și:

Negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea începe chiar în acest an. O spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, potrivit căruia ședința Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova este un bun prilej pentru partenerii europeni de a evalua starea lucrurilor din Republica Moldova, dar și de a stabili noi priorități. Și vicepremierul Nicu Popescu spune că demararea negocierilor de aderare este o prioritate pentru guvernarea de la Chișinău, iar acest lucru depinde de viteza cu care Republica Moldova va reuși să implementeze reformele agreate cu Uniunea Europeană, notează IPN.

Astăzi, la Bruxelles, are loc la cea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova. În premieră, Republica Moldova este prezentă la acest eveniment din postura de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

„Consiliul de Asociere este un moment extrem de important, în care țara candidată Republica Moldova și Uniunea Europeană pun cap la cap reușitele și carențele. Ne dorim ca realizările pe care le avem în ultimul an, dar și planurile pe care le avem pentru 2023 să fie evaluate cât mai bine de partenerii noștri europeni, astfel încât negocierile de aderare să se înceapă în acest an”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

„Este posibil până la sfârșitul anului să începem negocierile, având în vedere că lista de condiții pe care trebuie s-o îndeplinească Republica Moldova nu este atât de mare. Dar trebuie să ne obișnuim pentru următorii ani, treptat, că această relație va deveni mai puțin spectaculoasă, procesul va intra într-un regim de lucru. Vor fi mai puține ocazii pentru a prezenta realizări extraordinare, însă vor fi multe aspecte birocratice. Acesta va fi noul regim de interacțiune și așa este firesc”, a spus expertul Watchdog, Valeriu Pașa.

Aflat la Bruxelles, vicepremierul Nicu Poescu a menționat în timpul unei intervenții telefonice că Republica Moldova va începe negocierile de aderare atunci când va implementa reformele necesare și va reuși să convingă statele membre că merită să fie parte a blocului comunitar.

„La Consiliul de Asociere trecem în revistă lucrurile care s-au făcut până acum și ce putem face împreună cu Uniunea Europeană în continuare în domeniile: energetic, agricultură, transport, comerț. Deciziile privind aderarea la Uniunea Europeană sau deschiderea negocierilor depind de capacitatea noastră de a implementa reformele necesare. Dar mai este nevoie ca fiecare stat membru UE să fie convins de acest lucru și să sprijine deschiderea negocierilor”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.

Reuniunea Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova are loc astăzi, 7 februarie, la Bruxelles și este prezidată de premierul Natalia Gavriliţa și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, vicepreședinte al Comisiei Europene.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Astăzi este marcată Ziua Internațională a Dorului

Într-o lume tot mai dominată de digitalizare şi inteligenţa artificială, un pilon al sensibilităţii umane rămâne dorul, acel sentiment...

/VIDEO/  Premieră la Naționalul Bălțean. „Omul care aduce ploaia” va fi jucat pe 16 mai

„Lăsați-mă în pace. Da, Da, eu îl iubesc și ce  mai vreți de la mine. – Ați auzit, băieți,...
  sursa: cursbnm.md