fbpx
19 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 27, 2024

Miliardarul ucrainean Ihor Kolomoiski, arestat într-un caz de fraudă şi spălare de bani

Citește și:

Oficiali ucraineni din domeniul securităţii statului au anunțat că puternicul om de afaceri Ihor Kolomoiski este suspect într-un caz de fraudă şi spălare de bani, relatează Reuters. Miliardarul a fost arestat preventiv pentru 2 luni, transmite Digi24.ro 

Agenţia de presă britanică aminteşte că preşedintele Volodimir Zelenski a făcut o prioritate din combaterea corupţiei în contextul în care Ucraina încearcă să facă faţă invaziei Rusiei, care se desfăşoară deja de 18 luni, iar Kolomoiski, unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, este cea mai proeminentă personalitate luată în vizor.

Zelenski, devenit cunoscut ca actor şi care a jucat într-un serial la un post de televiziune deţinut de Kolomoiski, a negat că ar avea legături personale cu omul de afaceri ucrainean, relatează Agerpres.

„S-a stabilit că, între 2013-2020, Ihor Kolomoiski a „legalizat” peste jumătate de miliard de grivne (14 milioane de dolari), retrăgându-i din străinătate şi folosind infrastructura băncilor controlate”, a transmis SBU într-o declaraţie postată pe aplicaţia Telegram.

Kolomoiski nu a putut fi contactat pentru a comenta.

SBU a publicat imagini cu un grup de detectivi la uşa locuinţei lui Komoloiski, în timp ce acesta primeşte şi semnează documente.

Kolomoiski este fostul proprietar al PrivatBank, o instituţie bancară importantă, care a fost naţionalizată la sfârşitul lui 2016 ca parte a unei asanări majore a sistemului bancar ucrainean.

Tot în acest an, oficiali din domeniul securităţii au percheziţionat locuinţa lui Kolomoiski, în legătură cu o altă anchetă de fraudă şi evaziune fiscală la două dintre cele mai mari companii petroliere din ţară, aflate parţial în proprietatea omului de afaceri.

Kolomoiski deţinea o serie de active în sectorul energiei, bancar şi în alte sectoare, el fiind de altfel proprietarul unuia dintre cele mai influente posturi de televiziune din Ucraina.

SUA l-au sancţionat pe Kolomoiski în 2021 „din cauza implicării acestuia în acte de corupţie de proporţii”. Autorităţile americane îl mai suspectează pe Kolomoiski şi pe un partener de afaceri al acestuia că au spălat fonduri furate de pe teritoriul SUA. Kolomoiski a negat acuzaţiile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md