31°C
Ploaie ușoară
Top știri

Ministerul Sănătății a reacționat la scrisoarea deschisă a tinerei care avea nevoie de o intervenție chirurgicală peste hotare. Aceasta va fi operată gratuit

Scrisoare deschisă către Maia Sandu și Ala Nemerenco: „Vă rog, auziți-mă, ajutați-mă!”

Ministerul Sănătății a reacționat la scrisoarea deschisă a Andreei Butnaru, din raionul Cantemir, care avea nevoie de bani pentru o intervenție chirurgicală peste hotare. Tânăra va fi operată gratis, în luna noiembrie, la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău, împreună cu un specialist de peste hotare.

„Am primit răspuns la scrisoarea mea deschisă. Însăși dna Ala Nemerenco m-a contact, pentru ceea ce-i sunt foarte recunoscătoare! Ca urmare am scris o cerere privind acordarea ajutorului financiar pentru efectuarea tratamentului costisitor peste hotarele țării. Decizia comisiei de neurochirurgie din cadrul Ministerului Sănătății a fost de a efectua intervenția în țară, cu toate condițiile necesare, în baza poliței de asigurare, împreună cu un specialist de peste hotare, în luna noiembrie. S-a constatat că sistemul medical își permite astfel de intervenții de mulți ani”, a scris tânăra pe o rețea de socializare.

Portalul TVN.md a fost primul care a mediatizat scrisoarea deschisă a  Andreei Butnaru, adresată Maiei Sandu și Alei Nemerenco, iar după postarea știrei și alte instituții de presă au scris despre rugămintea tinerei de a fi ajutată.

Andreea Butnaru a fost diagnosticată cu malformația Chiari tip I, siringomielie și atrofie medulară difuză. Tratamentul medicamentos nu o ajută, iar unica soluție este o intervenție chirurgicală, ce-i poate schimba parcursul distrugerii măduvei spinării, apariției paraliziei, pierderii capacității de a simți durerea și temperatura, dar și deformarea coloanei vertebrale.

Tânăra a avut nevoie de 19.300 de euro, pentru efectuarea intervenției chirurgicale peste hotare. Prin intermediul platformei de donații caritate.md, această a reușit să adune peste 6.500 de euro, acum acești bani, au fost redirecționați către alte cazuri de pe platformă și vor ajuta alte persoane.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
31 °C
Ploaie ușoară Simte ca 33°C
Umiditate 56%
Vânt 14 km/h E
Presiune 1013 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
32°C
0%
Sâm
26°C
38%
Dum
29°C
0%
Lun
30°C
0%
Mar
35°C
0%