21°C
Cer senin
Top știri

Ministrul Educației: Șefii direcțiilor educație din 25 de raioane și municipii se află ilegal în funcție

Ministerul Educației și Cercetării a încheiat procesul de colectare de la raioane a informației cu privire la emiterea deciziilor de încetare a raporturilor de serviciu cu șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (direcțiile educație) care se aflau în funcție contrar prevederilor Codului educației. 

Analiza ministerului arată că în 10 raioane șefii direcțiilor de învățământ au fost numiți în conformitate cu cadrul legal și rămân în funcție (Taraclia, Călărași, Florești, Fălești, Criuleni, Leova, Strășeni, Nisporeni, UTAG, Ialoveni).

În același timp, în alte 25 de raioane/municipii, aceștia au fost numiți contrar cadrului legal (fără concurs) sau pentru o perioadă nedeterminată de timp. În aceste localități vor fi numiți în funcție șefi interimari până la organizarea unui concurs de angajare a conducătorilor subdiviziunilor. MEC notează că în majoritatea raioanelor interimatul va fi asigurat de actualii șefi de direcție.  

Din cele 25 de raioane, în 12 deciziile de încetare a raporturilor de muncă au fost emise/urmează a fi emise de consiliile raionale/municipale. În altele 13 – aceste decizii vor fi emise de MEC, după ce consiliile au semnalat că nu au avut timp să se convoace sau au invocat alte motive. 

Menționăm că urmează să fie eliberați conducătorii care sunt numiți în funcție de mai mult de 4 ani; nu au fost numiți prin concurs; au fost numiți pe perioadă nedeterminată; asigură interimatul sau care exercită funcția de șef al OLSDÎ prin exercitarea temporară a funcției de șef al OLSDÎ de către adjunctul titularului funcției publice. 

Amintim că la 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023.

Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer senin Simte ca 20°C
Umiditate 41%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
20°C
0%
Joi
24°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
27°C
0%
Dum
31°C
0%