fbpx
22.6 C
Бэлць
joi, septembrie 19, 2024

Ministrul Mediului, Lazarencu, dă asigurări: este suficientă apă în Nistru

Citește și:

Nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk a crescut cu aproape 20%. Aceasta asigură rezerve suficiente de apă pe ambele maluri ale Nistrului. Precizările au fost făcute de Ministerul Mediului de la Chișinău, după ce ministrul Sergiu Lazarencu și omologul său ucrainean Ruslan Strileț au vizitat lacul de acumulare Novodnestrovsk, transmite newsmaker.md. 

Ministerul Mediului a raportat în seara zilei de 17 august că ministrul de la Chișinău Sergiu Lazarencu și omologul său ucrainean Ruslan Strileț au vizitat lacul de acumulare Novodnestrovsk „pentru a discuta despre situația hidrologică din râul Nistru”.

„Principalele subiecte abordate au inclus nivelul apei din lacul de acumulare și progresele înregistrate de grupul de lucru bilateral instituit la începutul verii. În urma discuțiilor, s-a constatat că nivelul apei în lacul de acumulare Novodnestrovsk a crescut cu aproape 20%, ceea ce asigură rezerve suficiente de apă și securitatea aprovizionării cu apă pentru localitățile de pe ambele maluri ale Nistrului”, au comunicat reprezentanții Ministerului de la Chișinău.

Se menționează că rezultatul a fost posibil „datorită colaborării strânse și a respectării angajamentelor asumate de partea ucraineană, care a menținut un debit de cel puțin 100 m³/s”.

„Această măsură a permis depășirea cu succes a provocărilor legate de seceta severă și de temperaturile ridicate din această vară”, au comunicat reprezentanții Chișinăului.

***

În mai 2024, în spațiul public au apărut imagini din Ucraina, care au arătat că râul Nistru a secat în apropiere de orașul Hotin, regiunea Cernăuți. Ulterior, Ministerul Mediului din Republica Moldova și Agenția „Apele Moldovei” au venit cu o reacție. Instituțiile au declarat că segmentul râului Nistru din Moldova nu va seca, deoarece „scurgerea pe teritoriul țării este compensată din lacul de acumulare Nistrean, care asigură un volum suficient pentru a acoperi necesitățile atât în alimentarea cu apă a populației, cât și menținerea condițiilor de viață în ecosistemele acvatice”. Detalii AICI.

Reprezentanți ai întreprinderii de stat ucrainene Ukrhydroenergo, care administrează hidrocentrale majore de-a lungul râurilor Nipru și Nistru, au declarat că scăderea nivelului apei râului Nistru în regiunea Cernăuți este cauzată de o creștere a eliberării apei pentru mărirea producției de energie la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. Informația a fost confirmată, pe surse, pentru o publicație ucraineană. Detalii AICI.

Pe 29 mai, ministrul mediului din Ucraina Ruslan Streleț a declarat că țara sa și Republica Moldova discută un plan de acțiune în legătură cu situația de la Nistru. Oficialul ucrainean a menționat că este greu de spus acum care este motivul secării Nistrului și „pentru a oferi informații sigure, avem nevoie de concluzii ale experților la nivel interstatal”. Iar ministrul Mediului de la Chișinău a anunțat că, în perioada următoare, o echipă formată din experți din ambele țări va desfășura o serie de cercetări privind situația fluviului Nistru. Detalii AICI

Ulterior, pe 30 mai, vicepreședinta Comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție verde Mariana Cușnir a spus că situația cu privire la râul Nistru este complicată și pe tronsonul Republicii Moldova. Detalii AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Mâncăm tot mai mult din import. Suprafețele cultivate cu legume s-au redus în ultimele două decenii de trei ori

Suprafețele de legume cultivate în câmp deschis s-au înjumătățit în ultimele două decenii. Verile secetoase și lipsa sistemelor de...

„Băutura bat-o vina.” Chiar dacă amenzile s-au mărit, șoferii continuă să conducă în stare de ebrietate

Doar pe parcursul nopții trecute, doi șoferi au fost depistați în stare de ebrietate avansată. Primul caz a avut loc...
  sursa: cursbnm.md