Nunta anului la Iași. O bătrână în vârstă de 76 de ani s-a căsătorit cu alesul ei, un bărbat cu aproape 30 de ani mai tânăr. Dragostea dintre ei este mai presus de cuvinte, iar zilele trecute s-au gândit să-și unească destinele în fața Lui Dumnezeu. Ei nu i-a păsat de gura satului și a așteptat cu nerăbdare să îmbrace rochia albă de mireasă pe care o avea cumpărată de câțiva ani. Cei doi îndrăgostiți au avut ceva probleme pentru că și-au găsit foarte greu nași. Într-un final, sfătuiți de preotul din sat, au reușit să-și găsească părinți spirituali și să se cunune, scrie bzi.ro.
Cununie de gura preotului?
Reporterii „BZI” au mers în comuna Șipote și i-au căutat pe cei doi îndrăgostiți. I-au găsit în curte chiar înainte de a pleca spre nași. Întrebați cum de au ales să facă acest pas, ambii „soți” au spus că așa este firesc, că nu trebuie să traiască în păcat.
„Noi suntem împreună de când a murit soțul meu… Cam după jumătate de an, cam așa. Ei, la început toată lumea vorbea despre noi, nu era om să nu știe. După nu a mai fost cine știe ce tam-tam… ne-au lăsat în pace. Preotul tot mi-a spus că ar trebui să mă cunun, că trăim în păcat. Am vrut să mergem, dar nu am găsit nași. Nimeni nu voia să ne cunune. Până la urmă, fratele lui a acceptat și duminică ne-am cununat”, a spus Sofica Onică.
Imediat după cununie, cei doi îndrăgostiți au mers să petreacă la casa nașilor.
Petrecerea de după nuntă: „masă cu serveală și muzică”
Astfel, cei doi proaspăt cununați au plecat cu nașii spre casă, unde au dat o petrecere „între neamuri”, așa cum spune Miluță.
„Mie mi-e cam rușine. Ce să zic acum? Am făcut-o, am făcut-o. Ne-am cunoscut și am rămas împreună. Eu am venit recent în țară, am fost la muncă în străinătate. Ea mă aștepta mereu… Acum ne-am cununat. Eu am vrut să fiu mire, că nu am fost niciodată, și s-a îmbrăcat și ea în rochie de mireasă. După cununie am mers la nași, am stat la masă, cu serveală, cu muzică… a fost frumos”, a spus Miluță.
Întrebați despre planurile de viitor, cei doi soți au spus că au câteva.
„Acum ce planuri să avem? Trebuie să ne facem lemne pentru iarnă și trebuie să tăiem porcul. E bun, mare, la vreo 190 de kilograme. În rest, să fim sănătoși”, a spus Miluță.
Sofica a ținut să spună că în ziua fericitului eveniment nu a fost chiar cea mai fericită, pentru că ai săi copii, 5 la număr, nu i-au fost alături. Totuși, toți au aflat că bătrâna tocmai s-a cununat, pentru că au primit poze pe Facebook.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.