fbpx
20.8 C
Бэлць
duminică, iunie 23, 2024

Moldova va beneficia de suport din partea UE pentru gestionarea sistemelor IT, care contribuie la consolidarea securității interne

Citește și:

Chișinău a găzduit cea de-a 10-a ședință operativă a HUB-ului de Securitate al UE, un eveniment cu tematica principală axată pe sistemele IT de mari dimensiuni în domeniul justiției și afacerilor interne. Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt și experți în securitate din cadrul Uniunii Europene și Republicii Moldova, printre care se numără Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, care au venit cu un cuvânt de deschidere. 

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a subliniat importanța evenimentului: „Dacă până acum Republica Moldova s-a aliniat în domeniul armonizării legislative în pas cu sistemele IT de mari dimensiuni ale UE, acum avem deja specialiștii ai eu-LISA prezenți în țara noastră, iar acest lucru pe de o parte înseamnă o si mai mare apropiere a țării noastre față de UE, și pe de altă parte arată încrederea acordată de agențiile Europene, autorităților din țara noastră.”

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat: „Pentru eficientizarea implementării politicilor UE în domeniul justiției și afacerilor interne, au fost create sisteme informatice, care sunt gestionate de eu-LISA, Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție. Bunăoară, datorită bunei funcționări a sistemelor gestionate de eu-LISA, cetățenii Uniunii pot călători liber în toate statele membre ale UE, fără a compromite securitatea Europei. În contextul statutului Republicii Moldova de țară candidată la UE, Uniunea Europeană va acorda Moldovei suportul necesar, inclusiv în integrarea celor mai bune soluții IT în domeniul justiției și afacerilor interne.”

Această ședință operativă a fost o oportunitate esențială pentru Republica Moldova de a discuta și de a stabili parteneriate cu experții europeni în vederea integrării și optimizării sistemelor IT de mari dimensiuni. Aceste sisteme sunt fundamentale pentru consolidarea securității interne și gestionarea eficientă a frontierelor Republicii Moldova.

În cadrul întâlnirii, Republica Moldova a prezentat stadiul actual al propriilor sisteme IT de mari dimensiuni și a infrastructurii aferente, discutând așteptările și provocările în contextul integrării cu sistemele europene. De asemenea, au fost abordate subiecte precum managementul identității biometrice și reziliența infrastructurii critice IT și de comunicații.

Ministerul Afacerilor Interne a mulțumit tuturor participanților pentru contribuția lor la succesul acestei întâlniri și și-a reafirmat angajamentul de a lucra împreună pentru a asigura o centură de securitate regională solidă.

Pentru mai multe detalii privind evoluția activităților HUB-ului de Securitate al UE, vizitați platforma https://maisigurinue.md.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Nou curriculum școlar. Părinții se arată mulțumiți

Prevederile noului curriculum școlar sunt apreciate de părinți, care cred că acestea vor ajuta la atingerea unui nou nivel...

Un bărbat de 31 de ani s-a înecat în lacul dea Valea Trandafirilor: A fost căutat toată noaptea de scafandrieri

O persoană și-a pierdut viața în urma nerespectării regulilor de comportament în timpul scăldatului. În seara zilei de 22 iunie...
  sursa: cursbnm.md