5°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Neconcordanță între acte și VIN la frontieră. Un bulgar, întors din drum la Leușeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au depistat o neconcordanță între datele din documentele unei semiremorci și numărul VIN aplicat pe caroserie. Incidentul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, cetățean bulgar, aflat la volanul unui automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria, a fost supus controlului de rutină. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că numărul VIN al semiremorcii nu corespundea cu cel din certificatul de înmatriculare.

Șoferul a declarat că deține semiremorca de circa patru ani și nu cunoaște detalii despre modificarea numărului caroseriei. Pe numele său a fost întocmit un proces-verbal, iar vehiculul a fost indisponibilizat pentru expertiză tehnică. Ulterior, conducătorul auto a părăsit teritoriul Republicii Moldova din proprie inițiativă.

Cercetările continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte și încadrarea juridică a cazului. Poliția de Frontieră recomandă tuturor șoferilor să verifice în prealabil concordanța dintre actele prezentate și caracteristicile reale ale vehiculelor, pentru a evita sancțiunile legale și întârzierile în trafic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
5 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 2°C
Umiditate 85%
Vânt 11 km/h SE
Presiune 1010 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
10°C
95%
Vin
19°C
75%
Sâm
6°C
0%
Dum
7°C
0%
Lun
9°C
0%