11°C
Nori împrăștiați
Top știri

Noi tentative de fraudă în numele Energocom. Escrocii cer date personale și bancare la domiciliul cetățenilor

S.A. „Energocom” avertizează consumatorii despre noi tentative de fraudă, în cadrul cărora persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor drept reprezentanți ai instituției.

Potrivit companiei, escrocii invocă pretexte precum verificarea contoarelor de gaze naturale sau actualizarea unor informații. În acest mod, aceștia încearcă să obțină date cu caracter personal, inclusiv informații din buletin, date bancare sau alte informații confidențiale.

Reprezentanții S.A. „Energocom” precizează că instituția nu dispune de echipe mobile care să activeze în teritoriu. De asemenea, compania nu solicită consumatorilor, nici telefonic și nici prin vizite la domiciliu, informații personale sau bancare.

Cetățenii sunt îndemnați să fie prudenți, să nu transmită date confidențiale persoanelor necunoscute și să nu permită accesul în locuință celor care nu se pot identifica oficial. Orice informație trebuie verificată prin canalele oficiale ale S.A. „Energocom”.

Pentru informații sau precizări, consumatorii pot apela Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309. În cazul în care suspectează o tentativă de fraudă, cetățenii sunt îndemnați să sesizeze imediat autoritățile competente la numărul 112.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Nori împrăștiați Simte ca 10°C
Umiditate 64%
Vânt 7 km/h N
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
11°C
0%
Lun
9°C
0%
Mar
10°C
20%
Mie
9°C
0%
Joi
7°C
0%