12°C
Nori împrăștiați
Top știri

Nouă ani de închisoare pentru un bărbat din Chișinău care vindea heroină. Printre cumpărători, o femeie aflată în reabilitare

Un bărbat de 55 de ani din Chișinău a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru comercializarea heroinei către mai multe persoane. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Criuleni, la solicitarea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit procurorilor, dosarul penal a fost trimis în judecată în anul 2023. Bărbatul a fost reținut după ce oamenii legii au documentat activitatea sa de comercializare a drogurilor, desfășurată pe parcursul unei perioade.

Printre persoanele cărora le-ar fi vândut heroină se numără și o femeie care urma un tratament medicamentos pentru reabilitarea dependenței de droguri.

În timpul procesului, inculpatul a încercat să își nege vinovăția, susținând inclusiv că nu ar avea discernământ și că ar suferi de halucinații auditive.

Cu toate acestea, în baza probelor prezentate de procurorii specializați și ofițerii de investigație, instanța l-a condamnat la nouă ani de închisoare.

În același dosar a fost vizat și un alt bărbat, care conducea automobilul folosit pentru transportarea și comercializarea drogurilor. Acesta a fost condamnat anterior, la solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău.

Potrivit anchetatorilor, cel de-al doilea inculpat și-a recunoscut vinovăția. Heroina comercializată de acesta a fost cumpărată inclusiv de un agent sub acoperire, în cadrul unei achiziții de control organizate pentru acumularea probelor.

PCCOCS precizează că, potrivit raportului de activitate pentru anul 2025, în dosarele penale trimise în judecată de procurorii specializați au fost condamnate 90 de persoane. Alte peste 90 de persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de droguri.

Sentința pronunțată de Judecătoria Criuleni nu este definitivă, iar bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Nori împrăștiați Simte ca 12°C
Umiditate 78%
Vânt 10 km/h N
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
12°C
74%
Vin
11°C
0%
Sâm
11°C
35%
Dum
13°C
89%
Lun
13°C
100%