17°C
Cer senin
Top știri

Nu a reușit să se înscrie în cursa electorală că deja a renunțat. Fostul rector ASEM își retrage candidatura de a participa la alegeri

Nu a reușit să se înscrie în cursa electorală că deja a renunțat. Fostul rector al Academiei de Studii Economice (ASEM), Grigore Belostecinic, a anunțat că se retrage din cursa pentru președinție.

„Le mulțumesc, pe această cale, liderilor partidelor politice care au văzut în mine un candidat demn de a ieși în fața oamenilor și de a vorbi despre problemele, dar și perspectivele pe care le are Republica Moldova. Totuși, am decis că voi susține aceste deziderate nu din postura de candidat la prezidențiale, dar ca membru al mediului academic, din care fac parte, și ca simplu cetățean, căruia îi pasă de viitorul propriei țări. Așa să fie și să ne ajute Dumnezeu!” a scris fostul rector ASEM pe Facebbook.

Menționăm că pe 19 iulie, Partidul Social Democrat European (PSDE), fostul PDM, l-au înaintat pe Grigore Belostecinic, ca fiind candidatul lor la alegerile prezidențiale din 20 octombrie.

Până acum, despre intenția de a candida la prezidențiale au anunțat: actuala președintă Maia Sandu, Renato Usatîi, Tudor Ulianovschi, Vlad Filat, Andrei Năstase, Ion Chicu, Vasile Tarlev, Alexandr Stoianoglo, Alexandru Arseni, Octavian Țîcu, Irina Vlah și Natalia Morari.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 67%
Vânt 8 km/h S
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
21°C
98%
Mar
17°C
2%
Mie
14°C
21%
Joi
16°C
0%
Vin
19°C
0%