13°C
Cer senin
Top știri

Numărul jurnaliştilor asasinați în toată lumea a crescut cu 50% anul trecut

Numărul jurnaliştilor ucişi a crescut cu 50% în 2022 în lume, 86 murind anul trecut, adică aproximativ „unul la patru zile”, a denunţat luni UNESCO, scrie France Presse

Agenţia ONU cu sediul la Paris a deplâns o „inversare a tendinţei pozitive” din ultimii ani, când numărul acestor asasinate a scăzut la o medie de 58 între 2019 şi 2021, faţă de 99 în 2018.

„Creşterea bruscă a numărului de jurnalişti ucişi în 2022 este alarmantă”, şi-a exprimat regretul directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay. „Autorităţile trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a pune capăt acestor crime şi să se asigure că autorii sunt condamnaţi”, a adăugat ea.

Din cei 86 de jurnalişti care au murit anul trecut – faţă de 55 în 2021 -, 19 au fost ucişi în Mexic, zece în Ucraina şi nouă în Haiti, cele mai sângeroase trei ţări pentru profesie, subliniază UNESCO.

Aproximativ jumătate dintre ei „nu au fost ucişi în exercitarea profesiei, ci când călătoreau, erau acasă, în parcări sau în alte locuri publice unde au fost vizaţi”, subliniază comunicatul ONU.

Dar „este într-adevăr consecinţa muncii lor de jurnalişti, faptul că au investigat subiecte sensibile”, a insistat un responsabil al UNESCO citat de AFP, subliniind că în unele ţări „nu există loc sigur pentru jurnalişti”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 67%
Vânt 8 km/h NE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
21°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
27°C
0%
Dum
32°C
0%
Lun
34°C
0%