O femeie a rămas fără pensie, telefon și curent electric, pentru că banca a declarat-o moartă din greșeală

Citește și:

O femeie din Marea Britanie a rămas fără pensie timp de 3 luni și i-au fost deconectate linia telefonică și alimentarea cu energie electrică după ce a fost declarată moartă dintr-o eroare bancară, relatează The Guardian.

Marjorie Roper, în vârstă de 91 de ani, a descoperit că plata pensiei și a indemnizațiilor pe care le primea a fost sistată după ce un angajat al băncii Barclays a înregistrat-o ca decedată și i-a închis contul.

Totul a început în noiembrie, când Roper a anunțat banca că soțul ei a murit și a cerut ca numele acestuia să fie eliminat din contul lor comun și înlocuit cu cel al fiicei sale, Mary. În schimb, femeia a fost înregistrată ca decedată, iar contul a fost închis.

- Advertisement -

Femeia a descoperit greșeala după Crăciun, pe care l-a petrecut cu familia. Când s-a întors acasă, a constatat că linia telefonică și alimentarea cu energie fuseseră întrerupte, iar mai multe scrisori ajunse în cutia poștală solicitau plata facturilor restante.

Roper a mers de două ori la cea mai apropiată sucursală Barclays și, în ambele ocazii, angajații băncii i-au spus că a fost înregistrată ca fiind decedată. Banca a refuzat să discute cazul cu fiica sa.

„Banca a blocat veniturile mamei mele și i-a tăiat singurul mijloc de a lua legătura cu lumea exterioară. În ultima lună a cumpărat mâncare cu cele 250 de lire sterline cash pe care le mai avea și este îngrozită că va rămâne fără bani. Până în prezent, Barclays nu a răspuns la solicitarea noastră să o repună în drepturi și să îi vireze pensia”, a spus Mary Roper.

În cele din urmă, contul lui Marjorie a fost redeschis, iar plățile au fost efectuate, după ce reprezentanții The Guardian au intervenit în acest caz. Linia telefonică și alimentarea cu energie fuseseră deja restabilite, după ce Roper a sunat furnizorii pentru a le explica situația.

„Ne cerem scuze pentru suferința și neplăcerile provocate clientei noastre. Putem confirma că plățile au fost restabilite, iar contul bancar a fost modificat”, a spus un purtător de cuvânt al băncii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova 148 de milioane de euro pentru securitate și infrastructura de frontieră

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un nou pachet de sprijin în valoare de 148 de milioane de euro,...
  sursa: cursbnm.md