fbpx
15.4 C
Бэлць
vineri, septembrie 20, 2024

O fetiță de 12 ani din România diagnosticată cu Covid-19 și-a făcut singură bagajul și s-a internat în spital

Citește și:

Ariana, o fetiță de 12 ani confirmată cu Covid-19, a fost internată la jumătatea lunii iulie la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal din Oradea. Este singurul copil din unitatea medicală internat fără părinți, iar povestea ei a impresionat cadrele medicale, scrie eBihoreanul.ro.

Copila a primit diagnosticul la scurt timp după ce s-a jucat cu o fetiță infectată cu coronavirus, fără să știe. Ariana a insistat să fie internată singură în spital, pentru a-și proteja mama, care are o afecțiune oncologică.

„La mijlocul lunii iulie ne-am întâlnit pe o terasă, în oraş, cu nişte prieteni din Cluj, cu care am petrecut cam două ore. Fetiţa lor, cu care Ariana s-a jucat, a fost descoperită cu coronavirus după o zi. Prin Direcţia de Sănătate Publică (DSP) ni s-a cerut testarea amândurora, şi a mea, şi a Arianei”, a povestit mama fetei pentru publicația locală. 

Pentru că era asimptomatică, medicul de la DSP le-a comunicat că fetița, testată pozitiv, poate rămâne în izolare la domiciliu, dar că poate fi şi internată la Infecţioase, la alegerea mamei. Femeia și-a crescut singură fata, după ce soțul ei a decedat, înainte de nașterea Arianei, iar cele două nu au fost despărțite niciodată.

„Încă de la aflarea rezultatului, Ariana a hotărât că se internează, mi-a zis că vrea s-o las la spital. Nu avea niciun semn de boală, dar ştie de pe net şi de la televizor că şi persoanele asimptomatice pot transmite virusul”, a explicat mama fetiţei. 

Un al doilea test avea să confirme că fiica avea Covid-19, iar probele prelevate femeii au indicat din nou rezultat negativ la infecția cu coronavirus. 

„Mi-a spus hotărâtă că vrea să o sun pe doamna doctor, că vrea să se interneze. I-am răspuns că eu nu vreau, dar pur şi simplu s-a dus în cameră, şi-a făcut singură bagajul şi apoi mi-a cerut să sun la Salvare, s-o ducă la spital”, povesteşte femeia, care mărturisește că din dimineaţa de sâmbătă, 18 iulie, nu şi-a mai văzut fetiţa, dar îşi vorbesc la telefon zilnic, de nenumărate ori.

În plus, pe Ariana o sună şi un psiholog care le-a ajutat şi cu doi ani în urmă, când mama se chinuia de cancer. „Toţi ţinem legătura cu ea, iar naşii o vizitează în fiecare seară. Se duc în curte la Infecţioase şi de acolo o văd la geam, îi fac poze şi mi le trimit şi mie”, spune mama Arianei.

Medicul curant al Arianei, doctorul Adriana Codreanu, de la secţia de Boli Infecţioase II, unde sunt îngrijiţi pacienţii cu Covid-19, a declarat pentru că are „numai cuvinte de laudă” despre pacienta sa. În condiţiile în care este dovedit că persoanele asimptomatice, inclusiv copiii, pot transmite infecţia celor din jur, decizia fetiţei de a se interna pentru a evita îmbolnăvirea mamei demonstrează că este „foarte deşteaptă, hotărâtă şi cu mult bun-simţ”.

Ariana visează să devină medic pediatru „ca să ajute copiii, la fel cum a fost ajutată şi ea când a fost bolnavă, la 3 ani”, povesteşte mama.

Sursa: eBihoreanul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un bărbat din raionul Drochia este de negăsit de două săptămâni. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Bărbatul din imagine este căutat de oamenii legii și rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a...

/FOTO/ Tăieri ilicite și pescuit ilegal. Problemele cu care se confruntă Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Inspectorii de mediu intensifică eforturile de combatere a pescuitului ilegal, dar și în cazul defrișărilor ilegale. În urma controalelor, au...
  sursa: cursbnm.md