11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

O nouă specie de maimuţă, descoperită în Myanmar

O nouă specie de maimuţă, a cărei populaţie totalizează doar câteva sute de exemplare, a fost descoperită în Myanmar, au anunţat miercuri cercetătorii aflaţi în spatele rarei descoperiri, relatează AFP.

Mica maimuţă, al cărei corp măsoară între 50 şi 60 de centimetri, a fost denumită Popa langur de oamenii de ştiinţă de la Centrul German de Primatologie (DPZ) şi din cadrul organizaţiei de mediu Fauna and Flora International (FFI), care au identificat-o după cercetări îndelungate, citează Agerpres.ro.

Aceasta este o specie de maimuţă-langur – Trachypithecus, după denumirea sa ştiinţifică – endemică în subcontinentul indian şi Asia de Sud-Est, numită după Muntele Popa, un sit sacru situat pe un vulcan inactiv din centrul Myanmarului. În această zonă a fost localizat cel mai mare grup al speciei, cu o sută de indivizi. Alte trei grupuri de Trachypithecus popa au fost identificate, tot în centrul Myanmarului, numărul total al exemplarelor fiind între 200 şi 250.

„Abia identificată, maimuţa-langur Popa este deja ameninţată cu dispariţia”, a avertizat Frank Momberg, unul dintre cercetătorii de la FFI, citaţi într-un comunicat.

Specificitatea acestei noi specii a fost atestată în special prin compararea ADN-ului prelevat din dejecţiile diferitelor populaţii de Trachypithecus, sălbatice sau aflate în captivitate, cu cel al unor specimene istorice, conservate în muzee britanice, germane, americane şi din Singapore.

În cele din urmă, „analiza ADN a unui specimen colectat pentru Muzeul de Istorie Naturală din Londra cu mai bine de o sută de ani în urmă a permis descrierea acestei noi specii”, care s-ar fi separat de alte maimuţe-langur în urmă cu aproximativ un milion de ani, a subliniat Christian Roos, cercetător la DPZ.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, specia diferă în special prin culoare, lungimea cozii şi dimensiunea craniului.

„Noi studii pe teren şi măsuri de protecţie urgente vor fi efectuate de FFI şi de alţii pentru a salva maimuţele-langur de la dispariţie”, a subliniat Ngwe Lwin, primatolog în cadrul proiectului din Myanmar al organizaţiei de mediu. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 89%
Vânt 17 km/h NV
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
13°C
1%
Sâm
13°C
57%
Dum
15°C
25%
Lun
13°C
0%
Mar
13°C
0%