Petrecerile de Revelion private sunt în toi. Printre cei care au adus feerie și multă voie bună în echipă și parteneri este și compania de servicii de contabilitate pe nordul Moldovei și în toată țara – „BlagoTrans-Vera” din municipiul Bălți, care a organizat un eveniment în stil Great Gatsby.
Prin intermediul unei petreceri de zile mari, organizatorii și-au propus ca pentru al doilea an consecutiv, să consolideze colaborările între membrii echipei și parteneri.
Marina Joian, administratoarea companiei „BlagoTrans-Vera”: „Am organizat o petrecere corporativă pentru toți directorii pe care îi deservim, plus partenerii noștri, pentru a face un networking, ca să putem colabora mai departe. Anul trecut, după așa un eveniment, mulți directori au început să lucreze între ei, să comunice. Noi avem interesul nu numai să le ducem contabilitatea, dar avem interesul ca fiecare partener al nostru să crească, să se dezvolte.
La petrecere au participat peste 150 de reprezentați ai companiilor cu care colaborează „BlagoTrans-Vera”. Aceștia au apreciat eforturile companiei atât în prestarea serviciilor de contabilitate, dar și în organizarea evenimentelor de recreere.
Olga Ţigănaş fondatoarea „Momentum Media Production”: „Îmi par niște evenimente foarte faine, pentru că pe lângă faptul că sunt evenimente corporative de Anul Nou, sunt evenimente care unesc oamenii, fac conexiuni, care ulterior cresc în parteneriate. Și eu îi spuneam și Mariei când am venit. Maria e un exemplu foarte bun de branding personal: cum trebuie de făcut.”
Irina Vasilache, directoarea „Brilliance Review”: „Am fost uimită cât de frumos îi reușește Marinei să adune angajații, cât de multe lucruri notabile face pentru echipă, pentru parteneri, pentru comunitate și pe departe este un manager care merită toate aplauzele de această seară. Rezultatele țin de oameni, așa că dorim echipe „BlagoTrans” cât mai mulți oameni de calitate, angajați, parteneri, oameni cu care să lucreze și să realizeze lucruri frumoase și în continuare.”
HUDZINSKI NIKOLAI, director „RIORIZ-LOGISTIC”: „După cum vedeți, toată lumea este impresionată, le place, este impecabil organizat, datorită doamnei Marina, și colectivului ei, sunt bravo. Dorim prosperitate companiei, bunăstare și venituri în casă.”
Şi cei mai mici au avut parte de surprize şi animatori, care le-au creat o atmosferă de poveste.
Oaspeții au fost surprinși de gazde cu evoluția mai multor trupe muzicale, precum: Nobil Band și DoReDos, a colindătorilor prezenți, dar și a concursurilor și premiilor oferite tuturor celor prezenți.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.