16°C
Cer fragmentat
Top știri

Parlamentul a ratificat Acordul pentru Planul de Creștere a Moldovei – un pas istoric spre integrarea europeană

Republica Moldova beneficiază de un ajutor financiar fără precedent din partea Uniunii Europene, prin Acordul pentru Planul de Creștere, ratificat recent de Parlament. Documentul, semnat pe 9 mai 2025, confirmă încrederea partenerilor europeni în direcția de dezvoltare a țării și în potențialul său de a deveni membru cu drepturi depline în UE.

Ce presupune Planul de Creștere?

Potrivit premierului Dorin Recean, Planul aduce Republicii Moldova un pachet financiar de 1,9 miliarde de euro, compus din:

  • 400 de milioane euro în granturi (fără obligația de returnare);
  • 1,5 miliarde euro în împrumuturi avantajoase, cu o perioadă de rambursare de 40 de ani, dintre care 10 ani de grație.

Este pentru prima dată când Moldova face atâtea investiții într-un timp atât de scurt. Asta înseamnă aderarea la UE – noi deja devenim stat european, nu doar geografic”, a declarat Dorin Recean.

Reformă și investiții: motorul dezvoltării

Planul este structurat în două componente-cheie:

Reformele:

  • 56 de reforme și 153 de măsuri concrete;
  • 7 domenii strategice: dezvoltarea afacerilor, infrastructură rutieră, digitalizare, administrație fiscală, educație și sănătate, protecția mediului, energie curată și justiție;
  • Finanțarea va fi acordată tranză cu tranșă, în funcție de îndeplinirea reformelor.

Investițiile:

Reformele nu sunt impuse, sunt pași necesari pentru un stat funcțional și rezultate reale pentru oameni”, a subliniat premierul.

Proiecte concrete, cu impact direct în viața cetățenilor, precum:

  • Autostrada Chișinău–Ungheni;
  • Două spitale regionale moderne la Bălți și Cahul;
  • Modernizarea sistemelor de apă, canalizare și drumuri;
  • Subvenții pentru modernizarea agriculturii;
  • Eficiență energetică în clădirile publice și private.

Viitor european construit acasă

Prim-ministrul a făcut un apel la unitate și responsabilitate:

„Transformăm țara. Moldova merge decis și ireversibil pe calea europeană. Succesul depinde de noi – cum muncim, cum construim, cum avem grijă de țară și de oameni. Moldova poate!”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer fragmentat Simte ca 15°C
Umiditate 55%
Vânt 16 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
71%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%