fbpx
12.3 C
Бэлць
sâmbătă, mai 11, 2024

Parlamentul European a votat o rezoluție privind sancționarea lui Plahotniuc și Șor

Citește și:

Parlamentul European a votat rezoluția privind sancționarea oligarhilor fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor pe motiv că aceștia încearcă să destabilizeze Moldova în comun cu Rusia, transmite IPN.

Prin rezoluția adoptată, PE solicită UE și statelor membre să extindă domeniul de aplicare al regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului pentru a include sancționarea actelor de corupție care subminează securitatea, stabilitatea, ordinea constituțională și instituțiile democratice ale unei țări.

De asemenea, rezoluția invită UE și statele sale membre să instituie imediat sancțiuni împotriva celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova, să submineze securitatea, stabilitatea și ordinea constituțională a acesteia sau să corupă instituțiile sale politice și economice.

În acest context, PA invită UE să sancționeze personal oligarhii fugari Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc și, dacă este cazul, să sancționeze întreprinderile și organizațiile lor politice. Iar țările gazdă respective sunt îndemnate să-i extrădeze pe Ilan Șor și pe Vladimir Plahotniuc pentru a putea fi judecați în Republica Moldova.

Autorul rezoluției este eurodeputatul român Vlad Gheorghe.

Rezoluțiile PE nu au valoare juridică, îndeplinirea lor rămânând la discreția statelor și structurilor europene.

Anterior, oligarhii fugari nominalizați au fost incluși în lista de sancțiuni de către SUA și Marea Britanie.

Acum două luni, ministrul moldovean de externe Nicu Popescu a cerut Uniunii Europene să impună sancțiuni împotriva oligarhilor moldoveni care ajută Moscova să destabilizeze țara. El a solicitata ca persoanele respective să fie puse pe o listă neagră împreună cu persoanele ce au interdicție de intrare în UE și ale căror active bancare sunt înghețate de statele membre UE. Solicitarea a venit în contextul informațiilor lansate inițial de președintele ucrainean Volodymyr Zelenski care anunța că serviciile secrete ale țării sale au intrat în posesia unor documente care conțin planurile Federației Ruse de a destabiliza Republica Moldova cu scopul schimbării guvernării de la Chișinău. Ulterior, și președintele Moldovei Maia Sandu a confirmat existența unor asemenea planuri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată

O dietă bazată pe plante – una care nu exclude carnea şi peştele, dar care este compusă în mare...

Bătaie la beție, la Glodeni. Victima se află în stare gravă la spital

La data de 8 mai 2024, în jurul orei 21:19, poliția din Glodeni a fost înștiințată de către reprezentanții...
  sursa: cursbnm.md