11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Paznic din raionul Drochia, legat și lăsat să zacă pe noapte la -24 de grade Celsius. Patru persoane condamnate

Patru persoane din raionul Drochia au fost condamnate la 11 ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, după ce au bătut un paznic, l-au legat și l-au abandonat să zacă la -24 de grade Celsius.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 5 februarie 2023, în jurul orei 1.00. Persoanele au fost surprinse în flagrant de către un paznic în timp ce sustrăgeau semințe de floarea-soarelui dintr-un depozit din satul Petreni, raionul Drochia.

Aceștia l-au maltratat pe paznic, l-au deposedat de telefonul mobil, l-au legat la mâini și picioare, i-au pus pe cap propria geacă, l-au urcat în portbagaj și l-au abandonat în afara localității, la o temperatură de -24 grade Celsius, peste noapte.

Victima, rămânând singură, a reușit să se elibereze folosind metode improvizate, a tăiat funiile și a solicitat ajutorul ambulanței, care a alertat organele de drept.

În zilele de 5 și 6 februarie 2023, în urma măsurile speciale de investigații efectuate, toate cele patru persoane au fost identificate și reținute, iar la data de 29 ianuarie 2024, Judecătoria Drochia, sediul Central, i-a recunoscut vinovați.

Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Bălți. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 80%
Vânt 21 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
14°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
0%