PCCOCS anunță despre reținerea unui complice în schema infracțională de la Calea Ferată din Moldova. Potrivit materialelor dosarului, bărbatul reținut este bănuit de participare la disimularea unor tranzacții cu implicarea CFM, în scopul însușirii ilegale a activelor din patrimoniul întreprinderii de stat în sumă de 85 milioane lei, în perioada anilor 2017-2019.
În cadrul cauzei penale privind delapidările de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM), Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a reținut o persoană bănuită de complicitate în schema infracțională de la CFM, care avea rolul să mimeze acțiunile beneficiarilor.
Menționăm că în acest dosar sunt mai mulți învinuiți, unul dintre care este fostul director CFM, în curs de extrădare din Belgia. Investigațiile continuă, iar noi amănunte urmează să fie publicate odată cu avansarea pe dosar. Totodată, menționăm faptul că figuranții pe dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

