17°C
Nori împrăștiați
Top știri

Pedeapsă cu 13 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a abuzat sexual fiica vitregă

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de hărțuire sexuală și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, săvârșite cu bună-știință în privința unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani stabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus menținerea măsurii preventive – arestarea preventivă în privința inculpatului până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în vara anului 2018, fiind sub influența alcoolului, la domiciliu său aflat într-un sat din centrul țării, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, cunoscând cu certitudine că fiica sa vitregă avea vârsta de 11 ani, a purtat cu minora discuții cu caracter obscen și a săvârșit în privința acesteia alte acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

Acțiunile acestuia s-au repetat pe parcursul anilor 2018-2021.

 În anul 2021, bărbatul i-a propus fetei să întrețină un raport sexual, creând astfel o atmosferă degradantă și umilitoare, provocându-i minorei puternice suferințe psihice, fapte încadrate juridic drept hărțuire sexuală.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.

Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Nori împrăștiați Simte ca 16°C
Umiditate 53%
Vânt 4 km/h E
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%