Pensii indexate cu 15%, majorarea salariilor miniștrilor – cu 8000 de lei. Buzu: Miniștri avem doar 16

Citește și:

Deși pensiile sunt indexate cu doar 15%, puterea de cumpărare a pensionarilor se menține, întrucât anterior a crescut considerabil valoarea pensiei minime. Este explicația ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, la decizia de a indexa pensiile cu 15% în condițiile unei inflații de peste 30% și a fost făcută în timpul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV. Ministrul spune că dacă Curtea Constituțională va declara neconstituțională indexarea pensiilor la o valoare mai mică decât rata inflației, autoritățile se vor conforma deciziei.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că indexarea pensiilor cu 15% are loc în contextul unor majorări considerabile a pensiilor începând cu anul 2021. Ministrul spune bugetul asigurărilor sociale este incapabil de a acoperi indexarea din acest an, iar deficitul major a fost acoperit din bugetul de stat, potrivit realitatea.md.

„Din anul 2021 pensiile, în special, pensia minimă a crescut cu 92%. Inflația cumulativă în 2021 și 2022 a fost de 48,6%. Deci, pensia minimă a crescut mult peste rata inflației. E adevărat, că inflația în decembrie anul trecut era de peste 30%, dar trebuie să înțelegem că ne aflăm într-un an de criză. Încasările la bugetul asigurărilor sociale au crescut doar cu 27%, deci avem o creștere mult mai rapidă a pensiilor, comparativ cu încasările la acest buget. Deficitul din acest an la bugetul asigurărilor sociale este de aproape 7 miliarde de lei, pe care-l acoperim din bugetul de stat. Asta înseamnă mai puține investiții în sănătate, agricultură, fondul rutier. Din acest motiv, în cadrul Guvernului am considerat că este ok, ținând cont de acest context dificil, să acționăm astfel”, a spus Alexei Buzu.

Alexei Buzu recunoaște că autoritățile au identificat fonduri pentru majorarea salariilor miniștrilor cu 8000 de lei, însă spune că această majorare nu necesită o sumă atât de mare ca în cazul indexării pensiilor la rata inflației.

„Salariile miniștrilor au crescut, dar noi avem 16 miniștri. În Republica Moldova avem peste  660 de mii de pensionari, o pensie dacă o mărești chiar cu 50 de lei, cumulativ este o sumă foarte mare. Doar indexarea din acest an ne-a costat 3,2 miliarde de lei. Doar indexarea ne-a costat mai mult decât investițiile în Fondul de Dezvoltare Regională și Locală, mai mult decât Fondul rutier. Puterea de cumpărare a pensionarilor a fost păstrată. În acest an se așteaptă o inflație de 6% , deci pe termen mediu, pensiilor vor continua să crească”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.

- Advertisement -

Prevederea potrivit căreia indexarea pensiilor are loc, prin derogare de la lege, la o valoare mai mică decât rata inflației a fost contestată la Curtea Constituțională de opoziția parlamentară.

„Acest Guvern este unul care respectă legea, respectă deciziile Curții Constituționale. Vom examina decizia și vom veni cu soluții”, a punctat Alexei Buzu.

Indexarea pensiilor cu 15% va intra în vigoare de la 1 aprilie. Astfel, pensia minimă pentru limită de vârstă va constitui 2620 lei, cu aproximativ 342 de lei mai mult decât în anul 2022.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Bărbat reținut pentru alertele false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut și plasat în arest preventiv, fiind bănuit că...

Dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al BEM, aproape de final. Procurorii cer până la 15 ani de închisoare

Examinarea cauzei penale în care sunt vizați foști membri ai Comitetului de Creditare al BC „Banca de Economii” SA...
  sursa: cursbnm.md