8°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Percheziții în penitenciarele din țară într-un dosar de corupție privind amnistia

Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Procuraturii Anticorupție, în comun cu Inspectoratul General al Poliției al MAI, au descins în această dimineață cu percheziții în mai multe penitenciare, dar și în alte locații de pe teritoriul țării.

Potrivit informațiilor preliminare, acțiunile au loc în cadrul unei cauze penale care vizează posibile fapte de corupere activă și pasivă. Acestea ar fi fost comise de persoane implicate în procesul de implementare și aplicare a amnistiei acordate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Ancheta se referă și la aplicarea prevederilor articolelor 91 și 92 din Codul penal. Potrivit datelor preliminare ale urmăririi penale, faptele de corupere ar fi fost comise inclusiv cu implicarea unor persoane condamnate la închisoare.

Scopul final al acestor acțiuni ar fi fost eliberarea din detenție a mai multor persoane condamnate la închisoare pe viață.

Operațiunea se desfășoară cu sprijinul ofițerilor Serviciului escortări și acțiuni speciale ai CNA, ai Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” și ai Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera”.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Autoritățile precizează că orice persoană beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 7°C
Umiditate 79%
Vânt 9 km/h N
Presiune 1028 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
8°C
0%
Lun
11°C
0%
Mar
9°C
20%
Mie
10°C
0%
Joi
7°C
0%