Percheziții CNA în trei raioane: funcționari ai unui ocol silvic, bănuiți de delapidări și angajări fictive

Citește și:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat, în această dimineață, percheziții în mai multe localități din raioanele Hîncești, Ialoveni și Cimișlia. Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale de delapidare a averii străine și fals în acte publice, care vizează șapte persoane publice din cadrul unui ocol silvic subordonat Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”.

Potrivit probelor administrate, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, inclusiv rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu activau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile calculate și achitate în numele lor ar fi fost însușite de conducerea ocolului silvic. Prejudiciul estimat se ridică la circa 466 de mii de lei.

Totodată, persoanele vizate sunt bănuite de înstrăinarea ilicită a masei lemnoase, fără documente contabile sau prin reutilizarea acelorași facturi fiscale, în scopul însușirii mijloacelor bănești obținute din vânzări.

- Advertisement -

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 102 mii de euro, 680 de mii de lei, 17 carduri bancare și alte obiecte relevante pentru anchetă. Cele șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.

CNA și Procuratura municipiului Chișinău continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea întregului cerc de persoane implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md