16°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Persoanele care au distincții de stat vor putea beneficia de alocații

Cetățenii decorați cu distincții de stat vor putea beneficia de alocații nominale sau alocații pentru merite deosebite. Decizia a fost aprobată azi la ședința Guvernului. Astfel, a fost stabilit mecanismul de acordare a dreptului la alocații nominale de stat cetățenilor Republicii Moldova, beneficiari de pensii sau alocații sociale de stat, inclusiv în alte state, care au fost decorați cu distincții de stat ale Republicii Moldova sau ale fostei U.R.S.S, indiferent dacă aceștia domiciliază în țară sau în afara ei, scrie realitatea.md. 

La fel, s-a aprobat și acordarea alocațiilor pentru merite deosebite față de stat – soției, soțului sau unuia dintre părinții persoanei decorate post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ștefan cel Mare”, domiciliați peste hotarele țării, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

De asemenea, cu titlu de excepție, veteranii de război, decorați cu distincții de stat, vor avea dreptul la alocații nominale, indiferent de faptul dacă sunt sau nu beneficiari de pensie sau alocație socială de stat, sau dacă au sau nu domiciliul în Republica Moldova.

Persoanele eligibile, asupra cărora s-a extins dreptul la alocațiile vizate, vor trebui să depună o cerere cu setul de documente necesar până la data de 29 iulie 2022.

Tot astăzi a fost aprobat proiectul Hotărârii de Guvern care prevede echivalarea în mod corespunzător a distincțiilor de stat ale fostei U.R.S.S, și anume: ordinul „Drapelul Roşu”, ordinul „Războiul pentru Apărarea Patriei” clasele I şi II, ordinul „Steaua Roşie”, ordinul „Slava” și ordinul „Pentru bărbăţie personală” cu distincția de stat a Republicii Moldova –  ordinul „Credință Patriei” clasa I”, conform importanței acestora.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 15°C
Umiditate 55%
Vânt 23 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
16°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%