17°C
Cer senin
Top știri

Peste 100 de procese-verbale pentru mită electorală. Persoanele riscă amenzi până la 37 500 de lei

Centrul Național Anticorupție informează despre recepționarea de la Inspectoratul General de Poliție a peste 100 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – coruperea electorală pasivă. 

Este vorba despre constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor. Astfel pentru comiterea acestei contravenții, legislația în vigoare prevede o amendă de până la 37 500 de lei.

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora, pe unele din ele fiind deja aplicate amenzi în mărime de 37 500 de lei. De notat că persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 47 prim a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 70%
Vânt 9 km/h S
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
21°C
98%
Mar
17°C
2%
Mie
14°C
21%
Joi
16°C
0%
Vin
19°C
0%