Poliția: Constantin Țuțu, reținut pentru traversare ilegală și tentativă de influențare a IGPF

Citește și:

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a fost reținut de Poliția Națională, fiind vizat într-o cauză penală pentru traversarea ilegală a frontierei de stat.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în ultima perioadă, Țuțu s-ar fi aflat pe teritoriul din stânga Nistrului. După ce a aflat că este cercetat penal pentru trecerea ilegală a frontierei, acesta a traversat din nou, clandestin, hotarul cu Ucraina.

Din țara vecină, fostul deputat ar fi încercat să-și legalizeze aflarea în Republica Moldova și, prin intermediari, a încercat să influențeze angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) pentru a-i facilita accesul fără impedimente.

- Advertisement -

În momentul în care a încercat să revină în țară, Constantin Țuțu a fost preluat de ofițerii de investigație, reținut și plasat în Izolator.

Pe lângă dosarul deja inițiat pentru traversarea ilegală a frontierei, autoritățile au pornit și o altă cauză penală pe numele lui Țuțu pentru trafic de influență.

Măsurile procesuale au fost realizate de către ofițerii Direcției de investigație, în cooperare cu procurorii PCCOCS.

Reamintim că numele lui Constantin Țuțu a figurat de-a lungul timpului în mai multe dosare penale, inclusiv pentru corupție și crimă organizată.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Ziua Universală a Iei, sărbătorită pe 24 iunie. Simbol al patrimoniului cultural și al tradițiilor autentice

Pe 24 iunie este marcată Ziua Universală a Iei, o sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai valoroase piese ale...

Fostul director adjunct al SIS, Alexandru Balan, a rămas fără cetățenia Republicii Moldova

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Balan, a rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Decretul...
  sursa: cursbnm.md