fbpx
15.5 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Polonia trebuie să plătească 500.000 de euro pe zi către Comisia Europeană pentru că nu a stopat exploatarea minei de cărbunede la Turow

Citește și:

Polonia trebuie să plătească o penalitate zilnică de 500.000 de euro către Comisia Europeană pentru că nu a stopat exploatarea minei de cărbune cu carieră deschisă de la Turow, încălcând astfel o decizie a Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pronunțată în urmă cu câteva luni, scrie digi24.ro.

Mina cu carieră deschisă de la Turow, exploatată din 1904, se află în sud-vestul Poloniei, în apropiere atât de graniţa cu Republica Cehă cât şi de cea cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, intenţionează să continue extragerea cărbunelui până în 2044 şi să extindă exploatarea cu 25-30 kilometri pătraţi.

Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.

CJUE a decis în mai că Polonia trebuie să pună capăt „imediat” exploatării unei mine de cărbune situate în apropiere de Republica Cehă şi ale cărei efecte nocive asupra mediului au fost denunţate de Praga.

CJUE a admis luni solicitarea Republicii Cehe de oprire temporară a operaţiunilor la Tulow, până la un verdict final. De asemenea, Polonia va trebui să plătească penalităţi de 500.000 euro pe zi, deşi iniţial Praga ceruse cinci milioane de euro pe zi.

Conform deciziei CJUE: „Polonia va trebui să plătească Comisiei Europene penalităţi de 500.000 euro pe zi deoarece nu a oprit extracţia lignitului la mina Turow. O astfel de măsură este necesară pentru a întări eficienţa măsurilor interimare decise în 21 mai şi de a descuraja un stat membru să întârzie respectarea deciziilor”.

Cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei. Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavaţi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Accident la Sîngerei, după ce o mașină a fost trasă pe dreapta de poliție

Accident în localitatea Prepeliţa din raionul Sîngerei. O mașină parcată pe marginea traseului a fost lovită de un alt...

Atac nocturn asupra Ucrainei. Rușii au lovit cu mai multe tipuri de rachete, dar și o tactică sofisticată

Rușii au folosit patru tipuri de rachete, inclusiv temutele Kalibr, în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei. În jurul orei...
  sursa: cursbnm.md