15°C
Cer senin
Top știri

Portugalia şi Spania vor extinderea plafonării preţurilor la gazele naturale

Portugalia şi Spania vor cere oficial miercuri Comisiei Europene să extindă plafonarea temporară în Peninsula Iberică a preţurilor la gazele naturale şi cărbune, care sunt folosite de centralele electrice, a anunţat ministrul portughez al Mediului, Duarte Cordeiro, transmit Reuters

Admiţând că Peninsula Iberică are legături energetice slabe cu restul Europei, Comisia Europeană a permis celor două ţări să plafoneze iniţial preţurile la 40 euro per MWh, limita de preţ fiind proiectată la 50 euro pentru următoarele 12 luni.

Cererea de extindere a mecanismului va fi făcută oficial miercuri, la reuniunea Comisiei Europene, a anunţat Cordeiro.

Cu acest plafon, consumatorii de electricitate din Portugalia au înregistrat o reducere cu 20% a preţului electricităţii, ceea ce le-a permis să economisească aproximativ 489 milioane euro până la finalul lui 2022, a explicat Cordeiro.

„Evident, vrem extinderea mecanismului din Peninsula Iberică, în aceleaşi condiţii, deoarece are efecte pozitive”, a explicat ministrul portughez al Mediului

Ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, care va participa la la reuniunea de miercuri a Comisiei Europene, declara recent că Madridul va solicita extinderea mecanismului cel puţin până la finalul lui 2024.

Portugalia aplică mecanismul doar la preţul gazelor deoarece nu mai are centrale pe cărbune.

Portugalia şi Spania au convins Comisia Europeană că ar trebui să li se permită să intervină asupra propriilor preţuri la electricitate, care sunt deseori mărite artificial de combustibilii fosili scumpi, chiar dacă regiunea utilizează masiv energia regenerabilă şi are puţine interconectări cu restul Europei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 79%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1029 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
17°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%