17°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/FOTO/ Prejudiciu de peste 39.000 de lei după tăierea ilegală a 18 arbori în Dondușeni

Inspectorii de mediu din Dondușeni au depistat mai multe încălcări ale legislației de mediu, în urma unor razii desfășurate pe teritoriul raionului. Verificările au vizat atât combaterea ambroziei, cât și protejarea fondului forestier.

Potrivit Inspecției pentru Protecția Mediului Dondușeni, în cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a răspândirii ambroziei au fost constatate trei cazuri în care proprietarii sau administratorii terenurilor nu și-au îndeplinit obligațiile legale.

Două dintre suprafețele afectate se află în proprietate publică, iar una este proprietate privată. Pentru fiecare abatere, inspectorii au întocmit procese-verbale contravenționale, în conformitate cu prevederile Codului contravențional.

Totodată, la solicitarea Procuraturii Edineț, Oficiul Principal, inspectorii de mediu au efectuat un control inopinat la Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț, în Sectorul nr. 7 al Ocolului Silvic Dondușeni.

În urma verificărilor, au fost descoperite 18 cioate de frasin și stejar, arborii fiind tăiați ilegal de persoane care, deocamdată, nu au fost identificate.

Volumul total al masei lemnoase tăiate ilicit constituie 12,578 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 39.014 lei.

Materialele acumulate în acest caz urmează să fie transmise organelor de drept, care vor stabili cine se face vinovat și ce măsuri legale vor fi aplicate.

Inspectorii de mediu anunță că raziile vor continua pentru prevenirea încălcărilor și protejarea patrimoniului natural al raionului Dondușeni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 17°C
Umiditate 87%
Vânt 6 km/h N
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
24°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
24°C
0%
Vin
19°C
0%
Sâm
23°C
0%