10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Preşedintele în exerciţiu al Bulgariei, Rumen Radev, obține un nou mandat

Preşedintele în exerciţiu Rumen Radev a câştigat cu aproape două treimi din voturi al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Bulgaria desfăşurat duminică, indică primele sondaje la ieşirea de la vot, scrie digi24.ro.

Cu un mesaj ferm de combatere a corupţiei, Rumen Radev (58 de ani), susţinut de socialişti şi de câteva partide anti-sistem, a obţinut 64-66% din sufragii, în timp ce contracandidatul său Anastas Gherdjikov (58 de ani), sprijinit de partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borisov, a luat 32-33% din voturi, potrivit sondajelor realizate de Alpha Research şi Gallup International.

Prezenţa la vot a înregistrat un nivel minim record pentru acest scrutin.

În Bulgaria preşedintele are un rol eminamente ceremonial, dar oferă o platformă solidă pentru a influenţa opinia publică.

Fost comandant al forţelor aeriene, Radev a câştigat popularitate pentru sprijinul său deschis faţă de protestele anticorupţie ample contra lui Boiko Borisov în 2020, mai notează sursa citata de Agerpres.

De partea sa, Anastas Gherdjikov, rector al Universităţii din Sofia, l-a acuzat pe Radev că îi învrăjbeşte pe bulgari. El a promis să unească ţara, care a fost afectată grav de crize cauzate în special de pandemia de COVID-19 şi de creşterea preţului energiei.

Sursa:digi24.ro

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 9°C
Umiditate 94%
Vânt 7 km/h NV
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
11°C
76%
Dum
14°C
0%
Lun
15°C
0%
Mar
11°C
0%
Mie
11°C
20%