20°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Președintele OT Drochia al Partidului Politic „Şor” trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanța de judecată cauza penală privind președintele oficiului teritorial Drochia al Partidului Politic „Şor” pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidului din partea unui grup criminal organizat. Infracțiunea este prevăzută de Codul penal și se referă la finanțarea ilicită a activităților partidului, în perioada iulie-octombrie 2022.

În această perioadă, învinuitul, cunoscând sursa ilegală de finanțare a partidului, a coordonat activitățile organizației teritoriale Drochia, contribuind la transportul și remunerarea persoanelor participante la protestele organizate de partid. Finanțarea ilicită a depășit suma de 8,1 milioane de lei, fiind provenită de la grupul criminal organizat, cu scopul de a sprijini activitățile politice ale partidului.

Cauza penală a fost disjunsă dintr-un dosar mai larg început în 2022, iar învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția. Acesta riscă pedepse care includ amenzi între 57.500 și 92.500 lei sau închisoare între 2 și 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități specifice pe o perioadă de la 2 la 5 ani.

Cauza a fost trimisă pentru examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 20°C
Umiditate 47%
Vânt 4 km/h SE
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%