Prețurile gazelor din Europa au scăzut după ce UE a anunțat despre planul pentru gestionarea crizei de energie

Citește și:

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut vineri, după ce liderii UE au căzut de acord asupra unor măsuri urgente pentru a stopa creşterea preţurilor la energie care afectează economia continentului, transmite Bloomberg, citat de digi24.ro.

La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures au scăzut şi cu 10%, îndreptându-se spre a treia săptămână consecutivă de scădere. Şefii de stat şi de guvern au cerut Comisiei Europene să propună „un coridor dinamic de preţ temporar” şi de asemenea au anunţat că vor analiza un cadru de referinţă pentru a plafona preţul gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate.

În plus, liderii UE vor să adopte paşi pentru a evita creşterile extreme de preţuri şi să utilizeze puterea oferită de achiziţiile comune de gaze la nivelul UE în negocierile cu vânzătorii. „Am trimis un mesaj clar către piaţă. Sunt încrezător că va exista un efect foarte curând”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel. În jurul orei 10:54 GMT, la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 7,7%, până la 117,35 euro, pentru un Megawatt-oră, fiind cu 18% sub nivelul la care erau la începutul săptămânii, conform Agerpres.

- Advertisement -

Rezultatul summitului liderilor europeni aduce o veste bună pentru pieţe, în condiţiile în care preţul gazelor este în continuare de trei ori mai mare decât media multianuală pentru acest moment al anului. Aceste preţuri au scăzut cu peste 60% comparativ cu vârful atins în luna august, pe măsură ce Europa se pregăteşte să intre în sezonul de iarnă cu depozitele de gaze aproape pline şi cu livrări solide de gaze lichefiate. Însă chiar dacă, la finalul unor negocieri dure, blocul a dorit să prezinte un front unit, mai rămân numeroase puncte de rezolvat, iar negocierile din săptămânile următoare se anunţă dificile. În plus, există şi alte riscuri.

Un val de frig sau orice perturbări la adresa livrărilor actuale din SUA sau Norvegia ar putea duce la creşterea preţurilor, subliniază Nikoline Bromander, analist la Rystad Energy. Pe de altă, parte cumpărătorii din Asia se pregătesc de iarnă prin majorarea achiziţiilor de gaze lichefiate, de care Europa este puternic dependentă pentru a înlocui gazele naturale ruseşti.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...

Top 5 sfaturi pentru plajă: cum să obții un bronz perfect și o protecție maximă

O escapadă la mare sau o zi relaxantă la piscină reprezintă modul ideal de a te reîncărca cu energie și de a te bucura de soare. Totuși, expunerea la razele ultraviolete fără o pregătire corespunzătoare poate transforma rapid o vacanță de vis într-un coșmar plin de arsuri solare și disconfort. Pentru a te bucura din plin de vară și pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă, este important să urmezi câteva reguli simple, dar stricte. Iată cele mai bune cinci sfaturi pentru plajă de care trebuie să ții cont de fiecare dată când îți pregătești geanta de vacanță.
  sursa: cursbnm.md