fbpx
16 C
Бэлць
duminică, aprilie 28, 2024

Preţurile mondiale la alimente au revenit la minimul ultimilor doi ani

Citește și:

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în luna august, revenind la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, chiar dacă preţurile la orez au explodat după restricţiile la export anunţate de India, a comunicat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmit Reuters, citat de Agerpres.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna august 2023, acest indice a scăzut cu 2,1%, până la 121,4 puncte, de la nivelul revizuit de 124 puncte înregistrat în luna iulie. Valoarea din luna august 2023 este cu 24% sub maximul istoric atins în luna martie 2022, imediat după debutul invaziei ruseşti în Ucraina.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, scăderea din luna august s-a datorat declinului înregistrat la produse lactate, uleiuri vegetale, carne şi cereale, care a contracarat avansul preţurilor la orez, până la maximul ultimilor 15 ani, după restricţiile la export anunţate de India.

Preţul mondial al lactatelor calculat de FAO a scăzut cu 4% în luna august, comparativ cu iulie, ca urmare a declinului preţurilor la lapte praf, dar şi a preţurilor la unt şi brânză. Preţurile la carne au scăzut şi ele cu 3%, graţie în principal diminuării cotaţiilor la carnea de oaie, dar şi a preţurilor la carnea de porc, pui şi vită.

Indicele preţurilor la uleiuri vegetale a scăzut cu 3,1% în luna august, în condiţiile în care preţurile mondiale la uleiul de floarea soarelui au scăzut cu aproape 8% pe fondul diminuării cererii la import şi ofertei abundentei.

Preţurile mondiale la cereale au scăzut cu 0,7% în august, comparativ cu luna iulie, în principal ca urmare a unui declin de 3,8% a preţurilor la grâu, graţie recoltelor bune din emisfera nordică, precum şi a faptului că preţurile la porumb au atins minimul ultimilor trei ani, graţie unei recolte record în Brazilia. În contrast, preţul mondial al orezului calculat de FAO a înregistrat în luna august un avans de aproape 10% de la o lună la alta, ca urmare a perturbărilor comerciale apărute după decizia Indiei de a interzice exporturile de orez alb de tip Indica.

Un alt produs alimentar la care preţurile mondiale au crescut este zahărul, în cazul căruia FAO susţine că preţurile au crescut cu 1,3% în luna august, ca urmare a îngrijorărilor cu privire la impactul fenomenului meteo El Nino asupra culturilor de trestie de zahăr.

Separat, FAO a dat publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO prognozează că, în 2023, producţia mondială de cereale ar urma să fie 2,815 miliarde de tone, mai mare cu 0,9% faţă de cea din 2022 şi la egalitate cu producţia record din 2021. În timp ce producţia mondială de grâu este prognozată să scadă cu 2,6% comparativ cu cea din 2022, producţia mondială de porumb ar urma să atingă un nou record de 1,215 miliarde de tone, graţie unor randamente puternice în Brazilia şi Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

A ”uitat” să declare în vamă peste 70 perechi de încălțăminte presupuse a fi de brand

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a verificărilor unui microbuz de model "Mercedes-Benz Sprinter", ce...

O tornadă a făcut ravagii în China. Cel puțin 5 oameni au murit, iar alți 33 au fost răniți

Cel puțin cinci oameni au murit și 33 au fost răniți în China, după ce o tornadă a făcut...
  sursa: cursbnm.md