13°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Procurorii cer să le fie majorate și lor salariile. CSP a expediat Parlamentului un punct de vedere asupra proiectului de lege

Procurorii vor și ei salarii mai mari și se plâng că primesc mai puțin decât judecătorii. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat act de modificările adoptate de Guvern privind Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și a remis Parlamentului un punct de vedere asupra proiectului normativ, potrivit bizlaw.md.

CSP a subliniat importanța respectării principiilor echității și securității juridice menționând că ”redacția actuală a Proiectului, în varianta aprobată de Guvern, creează premisele și riscul instituirii unei discriminări în raport cu salarizarea procurorilor, ceea ce nu este compatibil nici cu esența principiilor de drept, dar nici cu practicile consacrate circumscrise subiectului. Astfel, potrivit Proiectului se preconizează modificarea art.10 din Legea nr.359/2022 privind bugetul de stat pentru anul 2023, inclusiv în sensul modificării valorii de referință stabilite pentru salariul judecătorilor (în creștere de la 2.500 lei la 2.850 lei). Totodată, valoarea de referință pentru salarizarea procurorilor a rămas aceeași – 2.500 lei, circumstanță care generează o discrepanță nejustificată și deviază de la practicile stabilite pe acest compartiment”.

Consiliul precizează că, chiar și în condițiile când valoarea de referință este identică (așa cum s-a întâmplat începând din anul 2017), totuși cuantumul salariului judecătorului și, respectiv, al procurorului, oricum era diferit. Această diferență de salariu (în cazul procurorilor mai mic decât în cazul judecătorilor) survine de la aplicarea clasei de salarizare și a coeficientului de salarizare (stabilite în anexa nr.4 la Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar).

CSP mai menționează că autorii proiectului au argumentat că este necesară majorarea valorii de referință pentru salariul judecătorilor prin obligația executării Hotărârii Curții Constituționale, dar subliniază că aceleași raționamente sunt valabile inclusiv pentru procurori. În susținerea tezei de referință invocă faptul că standardele de specialitate au notat, într-o manieră continuă, că garanțiile procurorilor trebuie să fie similare cu ale judecătorilor.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 12°C
Umiditate 59%
Vânt 1 km/h NE
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
12°C
0%
Vin
16°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%