Promo-LEX: Federația Rusă a încălcat dreptul internațional prin organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană

Citește și:

Asociația neguvernamentală Promo-LEX susține că Federația Rusă a încălcat dreptul internațional prin organizarea alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse în regiunea transnistreană, care au avut loc în perioada 17 – 19 septembrie 2021. De menționat că autoritățile ruse au deschis în regiunea transnistreană 27 de secții de vot, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de secții deschise până în prezent în această regiune a Republicii Moldova.

„Ca și în precedentele scrutine organizate de Federația Rusă în regiunea transnistreană, deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale, ce reprezintă o sfidare a Acordurilor bilaterale încheiate cu Republica Moldova. Constatăm, totodată, că și reacția autorităților constituționale a fost una întârziată și echivocă cu privire la rezultatele acestui plebiscit organizat de către autoritățile ruse în comun cu administrația nerecunoscută a regiunii”, notează Promo-LEX într-un comunicat de presă.

Astfel, Promo-LEX recomandă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova să convoace, potrivit procedurilor diplomatice, ambasadorul Federației Ruse și să solicite explicații pe marginea organizării scrutinului electoral în regiunea transnistreană, proces care a avut loc cu încălcarea dreptului internațional.

Menționăm că și Ministerul Afacerilor Externe din România și-a prezentat regretul față de alegerile din regiunea transnistreană.

- Advertisement -

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ De Ziua Internațională a Sushi-ului, bălțenii spun că au prins gustul bucătăriei japoneze

Pe 18 iunie este marcată Ziua Internațională a Sushi-ului, un preparat devenit tot mai popular în întreaga lume. Nici...

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...
  sursa: cursbnm.md