10°C
Nori împrăștiați
Top știri

Proprietarii de apartamente care vor face lucrări la fațada clădirii vor fi amendați

Proprietarii de apartamente care vor încerca să facă modificări neautorizate la fațada clădirii sau în alte spații comune vor putea fi amendați cu până la 300 de lei pentru fiecare zi până vor înlătura modificarea efectuată. Prevederea este stipulată în Proiectul de lege cu privire la condominiu elaborat de un grup de deputați, transmite bizlaw.md. 

Potrivit autorilor, proiectul de lege introduce o serie de norme de protecție a proprietarilor din condominiu contra plăților nejustificate. Mai exact, se interzice pretinderea de la proprietar de către asociație a oricărei plăți, cu orice titlu, și anume:

•        ea nu a fost aprobată prin hotărârea adunării generale (de exemplu, la adunarea generală se aprobă bugetul anual al asociației, care include toate cheltuielile permise);

•        ea nu rezultă din dispozițiile expresei ale legii (în unele cazuri legea permite administratorului să asume cheltuieli neaprobate de adunarea generală, cum ar fi intervențiile urgente).

Inițitiativa mai acordă proprietarului un drept clar de a cere corectarea oricărei facturi, de a refuza plata sumelor ilegale și de a cere rambursarea lor/luarea în cont pentru următoarele luni.

De asemenea, sunt reglementate detaliat serviciile (energie termică, apă, canalizare, salubrizare etc.) intermediate de asociație, după principiul că asociația nu furnizează serviciile și nu garantează plățile. Asociația doar încheie, în baza unei hotărâri a adunării generale, contractul privind un serviciu intermediat care obligă toți proprietarii în condominiu și oferă asistență la transmiterea informațiilor.

Totodată, proprietarului apartamentului i se interzice să efectueze intervenții sau lucrări la fațadă sau oricare alt element al părților comune ale condominiului, inclusiv la decorul arhitectural al clădirii. În cazul încălcării acestei reguli administratorul asociației stabilește proprietarului apartamentului care nu înlătură încălcarea, o penalitate între 50 și 300 de lei pentru fiecare zi cât durează încălcarea. Penalitatea acumulată se include în factura lunară trimisă proprietarului apartamentului de către asociație.

Proprietarul nu poate începe intervenții sau lucrări la apartamentul său dacă nu notifică în prealabil administratorul asociației despre natura și durata lor planificată.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Nori împrăștiați Simte ca 10°C
Umiditate 93%
Vânt 6 km/h S
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
11°C
0%
Mie
16°C
0%
Joi
17°C
38%
Vin
15°C
100%
Sâm
15°C
0%