12°C
Cer senin
Top știri

Putin, într-un mesaj de felicitare pentru 9 mai: „La fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”

Putin, într-un mesaj de felicitare pentru 9 mai: „La fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că, „la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, sporind comparaţiile între cel de-al doilea Război Mondial şi conflictul din Ucraina, într-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai – cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste – liderilor şi cetăţenilor din mai multe ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmit AFP şi EFE, citat de digi24.ro.

„Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, a susţinut Putin.

„Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări”, a adăugat şeful statului rus, exprimându-şi dorinţa ca „noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor”. „Este nevoie să conservăm şi să transmitem (…) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie”, a spus Putin, citat de Kremlin.

În intervenţia sa, Putin şi-a înmulţit referirile nu doar la militari, ci şi la civilii din „frontul interior”, „care au zdrobit nazismul cu preţul nenumăratelor sacrificii”, conform Agerpres.

„Din nefericire, astăzi, nazismul ridică din nou capul”, a apreciat preşedintele rus, într-un pasaj destinat ucrainenilor. „Datoria noastră sacră este de a-i împiedica pe moştenitorii ideologici ai celor care au fost învinşi” în ceea ce Moscova numeşte „Marele Război patriotic” „să-şi ia revanşa”, a mai spus Putin, care le-a urat „tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor paşnic şi drept”.

EFE notează că felicitările au fost adresate guvernelor şi popoarelor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, dar şi autoproclamatelor republici Abhazia şi Osetia de Sud. În plus, Putin i-a felicitat pe liderii şi pe cetăţenii autoproclamatelor „republici populare” Doneţk şi Lugansk, recunoscute de Moscova cu doar câteva zile înaintea lansării invaziei militare în Ucraina.

Putin a felicitat şi popoarele Georgiei şi Ucrainei, însă nu şi autorităţile celor două ţări, care şi-au manifestat interesul de a adera la NATO, remarcă EFE.

Luni, 9 mai, la Moscova va fi organizată o paradă militară care să marcheze victoria împotriva Germaniei naziste. AFP şi EFE amintesc că, atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea „operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina, Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer senin Simte ca 11°C
Umiditate 72%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
17°C
0%