19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Rusia celebrează astăzi 80 de ani de la victoria la Stalingrad, în timp ce atacă barbar Ucraina

Rusia marchează astăzi 80 de ani de la victoria sovietică în bătălia de la Stalingrad, moment de cotitură major al celui de-al Doilea Război Mondial şi simbol al patriotismului susţinut cu forţă dublată de Vladimir Putin în plină ofensivă în Ucraina, conform AFP, transmite realitatea.md. 

Celebrările au loc în timp ce forţele ruse duc lupte acerbe împotriva soldaţilor ucraineni din fosta republică sovietică, scena de mai bine de un an a ofensivei ruse lansate conform Kremlinului pentru a „demilitariza” şi „denazifica” această ţară vecină.

Preşedintele rus se va deplasa la Volgograd pentur a participa la manifestări, potrivit Kremlinului.  Considerată una dintre cele mai sângeroase din istorie, cu aproximativ două milioane de morţi în total de ambele părţi, Bătălia de la Stalingrad (1942-1943) a schimbat cursul conflictului din Uniunea Sovietică, demoralizată până atunci de câteva înfrângeri zdrobitoare.

Este încă glorificată de Rusia, care revendică moştenirea Uniunii Sovietice drept evenimentul care a salvat Europa de nazism.

Victoria în această bătălie capătă o semnificaţie simbolică suplimentară pe măsură ce ne apropiem de marcarea a un an de la lansarea, pe 24 februarie 2022, a operaţiunii ruse în Ucraina, unde Moscova îşi intensifică acţiunile după capturarea recentă a Soledar, un oraş din estul Ucrainei, un prim succes pentru forţele ruse după multe luni şi o serie de eşecuri.

Chiar preşedintele rus Vladimir Putin nu ezită să facă o paralelă între rezistenţa împotriva lui Hitler şi ofensiva din Ucraina.

„A uita lecţiile istoriei duce la repetarea unor tragedii teribile. Dovadă în acest sens sunt crimele împotriva civililor, epurarea etnică (şi) acţiunile punitive organizate de neo-nazişti în Ucraina”, a afirmat, astfel, vinerea trecută, cu ocazia Zilei Internaţionale a victimelor Holocaustului. „Împotriva acestui rău luptă curajos soldaţii noştri”, a adăugat el.

Aceste declaraţii au stârnit reacţii puternice. Şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, le-a descris drept „îngrozitoare” şi „şocante” şi o „provocare nedemnă” în ziua comemorărilor Holocaustului.

La Volgograd, fostul Stalingrad, un oraş de un milion de locuitori de pe malul Volgăi, miercuri şi joi au fost declarate zile nelucrătoare.

Această decizie a fost luată „având în vedere importanţa deosebită a înfrângerii forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad pentru victoria finală” în cel de-al Doilea Război Mondial, a explicat administraţia regională. Cu o zi înainte de împlinirea a 80 de ani de la victoria de la Stalingrad, la Volgograd a fost dezvelit un bust al lui Stalin, alături de cel a doi lideri militari celebri pentru rolul lor în această bătălie, Georgyi Jukov şi Alexander Vasilievski.

Joi, o paradă militară şi un concert vor face parte din evenimente, în timp ce flori şi coroane de flori vor inunda Kurganul Mamaev, un deal strategic care a făcut obiectul unor lupte teribile, dimineaţa. Un memorial gigantic dominat de o statuie uriaşă, care a fost inaugurată pe acest deal în 1967, a fost timp de decenii un loc de pelerinaj pentru ruşii care doresc să aducă un omagiu faptelor armatei şi poporului sovietic.

Bătălia de la Stalingrad, care a început în iulie 1942, a durat 200 de zile şi nopţi. Oraşul, transformat în câmpuri de ruine, a fost scena unor bombardamente aeriene devastatoare germane şi a unor bătălii de stradă de violenţă extremă.

La 2 februarie 1943, trupele mareşalului german Friedrich Paulus au capitulat, înconjurate de Armata Roşie, această capitulare fiind prima a armatei naziste de la începutul războiului. Reconstruit în întregime din ordinul autorităţilor sovietice, Stalingradul a fost redenumit Volgograd în 1961, la opt ani după moartea lui Iosif Stalin.

Din 2013, conform unei decizii a aleşilor locali, oraşul a fost redenumit Stalingrad de şase ori pe an, în special pe 2 februarie pentru aniversarea victoriei de la Stalingrad şi pe 9 mai, data la care Rusia sărbătoreşte victoria asupra Germaniei naziste.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 46%
Vânt 6 km/h SV
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
18°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%