O schemă de contrabandă cu automobile furate din Elveția și Germania, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, a fost deconspirată de procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră. Patru persoane sunt cercetate penal, iar principalul suspect, un bărbat de 37 de ani, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi introdus ilegal în Republica Moldova trei automobile de lux, de modelele Mercedes GLC, Mercedes CLA și BMW 730. Suspecții intenționau să dezmembreze vehiculele și să comercializeze piesele pe piața internă.
Pentru a transporta mașinile peste frontieră, membrii grupării ar fi folosit documente falsificate privind proveniența și identificarea automobilelor. La volanul vehiculelor se aflau persoane interpuse, care ar fi avut rolul de a ascunde implicarea organizatorilor schemei.
În cooperare cu autoritățile din Iași, România, oamenii legii au stabilit că principalul suspect închiria un garaj în orașul respectiv, unde un alt automobil se afla în proces de dezmembrare.
În cadrul investigațiilor, polițiștii și procurorii au efectuat nouă percheziții în Chișinău, inclusiv la stații de dezmembrare auto.
În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, laptopuri, documente referitoare la mijloacele de transport și componente auto pe care erau ștanțate coduri de identificare VIN.
De asemenea, oamenii legii au depistat peste zece automobile aflate în proces de dezmembrare, care urmează să fie examinate în cadrul anchetei.
În baza probelor acumulate, procurorii PCCOCS i-au înaintat învinuirea principalului suspect și au obținut aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit PCCOCS, bărbatul de 37 de ani figurează și într-un alt dosar penal, pentru contrabandă și escrocherie, anunțat în luna mai 2020. Cauza respectivă se află în examinare la Judecătoria Hâncești.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a rolului fiecărei persoane implicate.