Scholz se declară neimpresionat de amenințările lui Putin privind livrările de armament: „Vom continua cu ceea ce am început”

Citește și:

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a declarat neimpresionat de amenințările lui Vladimir Putin la adresa țărilor europene în ce privește livrările de armament către Ucraina invadată. „Nu trebuie să ne lăsăm înspăimântaţi şi, de aceea, vom continua cu ceea ce am început”, a declarat Scholz într-un interviu, scrie digi24.ro.

Pe lângă livrările suplimentare de arme către Ucraina, este prevăzută şi o mai bună dotare a Bundeswehr-ului cu un program planificat de 100 de miliarde de euro. „Germania va sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a subliniat Olaf Scholz, conform dpa, citat de Agerpres.

Putin a avertizat împotriva livrării de arme grele Ucrainei într-o conversaţie telefonică pe care a avut-o cu Scholz și cu Macron la sfârşitul săptămânii trecute. Dictatorul rus dă vina pe ajutorul oferit Ucrainei de către Occident pentru criza umanitară din țara vecină, în ciuda faptului că Rusia a atacat-o nemotivat și cu brutalitate.

- Advertisement -

Până acum, guvernul german a fost de acord să furnizeze două tipuri de arme grele: 50 de vehicule blindate antiaeriene Gepard şi şapte obuziere blindate Panzerhaubitze 2000. Acestea din urmă sunt piese de artilerie grea. Cu toate acestea, Ucraina solicită tancuri de luptă şi vehicule de luptă pentru infanterie, lansatoare de rachete multiple sau rachete antinavă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova 148 de milioane de euro pentru securitate și infrastructura de frontieră

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un nou pachet de sprijin în valoare de 148 de milioane de euro,...
  sursa: cursbnm.md