12°C
Cer senin
Top știri

Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție, reținut în flagrant de CNA cu 2500 de euro

Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție din țară a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2500 de euro pentru a nu da curs unei cereri pe faptul comiterii unei infracțiuni de samavolnicie.

Potrivit investigațiilor preliminare, adjunctul unui inspectorat de poliție ar fi susținut că are influență asupra șefului secției investigare infracțiuni, dar și în privința unui ofițer de investigații din cadrul aceleiași instituții. Bănuitul ar fi intenționat să-i determine pe funcționarii publici cu statut special, aflați în subordinea sa, să nu efectueze acțiuni care fac parte din obligațiile lor de serviciu și anume să nu dea curs unei cereri privind săvârșirea unei infracțiuni de samavolnicie. Astfel, acesta ar fi pretins și ulterior a primit sub controlul ofițerilor CNA, mijloace bănești ce nu i se cuvin în mărime de 2500 de euro.

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu din incinta inspectoratului de poliție, domiciliile și mijloacele de transport, au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. Șeful adjunct de inspectorat a fost reținut pentru 72 de ore. 

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer senin Simte ca 11°C
Umiditate 67%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
17°C
0%