15°C
Cer senin
Top știri

Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, este sărbătorit astăzi

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut drept „făcător de minuni”. Cu acest prilej, în toate lăcașele sfinte din țară sunt oficiate slujbe speciale dedicate unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății.

Ziua de 19 decembrie este cunoscută în popor și sub denumirea de Moș Nicolae, fiind însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri. Potrivit legendei, Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în orașul Patara din Lichia, teritoriu care face parte astăzi din Turcia. Provenea dintr-o familie evlavioasă și a ajuns de la un simplu slujitor al bisericii la rangul de arhiereu, devenind arhiepiscop al orașului Mira din Lichia.

Sfântul Nicolae este cunoscut pentru milostenia sa, fiind recunoscut pentru ajutorul oferit celor săraci și năpăstuiți, cărora le dăruia aproape toți banii săi. Moaștele sale se află în prezent în orașul Bari, Italia. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește de două ori pe an: la 22 mai și 19 decembrie.

De Sfântul Nicolae, copiii și tinerii se pregătesc pentru colindat, iar în multe gospodării se pun în apă crenguțe de pomi fructiferi, care, dacă înfloresc până la Anul Nou, simbolizează un an bogat și roditor. Sărbătoarea aduce bucurie mai ales celor mici, care primesc daruri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 74%
Vânt 9 km/h S
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
18°C
100%
Mar
17°C
0%
Mie
14°C
21%
Joi
16°C
0%
Vin
19°C
0%